O artistă senzuală vine la Dorohoi – AFLĂ cu ce ocazie

Primăria municipiului Dorohoi va organiza în perioada 3 – 5 octombrie Zilele municipiului în cadrul cărora vor avea loc manifestări culturale, artistice și sportive, la care sunt invitați să participe un număr cât mai mare de dorohoieni și nu numai.

 

În acest an, concertele în aer liber vor avea loc pe str. 1 Decembrie, lângă Stadionul Municipal, unde vor fi amplasate și Parcul de distracții și terasele pentru alimentație publică.
Concertele vor fi susținute de tineri talentați din Dorohoi, de soliști de muzică populară, nelipsind Ansamblul folcloric Mugurelul și Grupul Voces. În fiecare seară, dorohoienii se vor distra în compania unor trupe de renume din show-bizz-ul românesc, precum DJ Sava și Raluca, Ellie White, Tavi Colen Band și Voltaj. Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii.
În data de 4 octombrie 2014, ora 11:00, pe Stadionul Municipal, microbiștii sunt invitați să asiste la tradiționalul meci de fotbal dintre foștii fotbaliști dorohoieni, prilej de a ne reaminti clipe frumoase din istoria fotbalului local.
Aducem la cunoștință faptul că, în perioada 02 - 06 octombrie 2014 s-a dispus interzicerea circulației rutiere (cu excepția riveranilor), pe str. 1 Decembrie, la intersecțiile cu următoarele artere de circulație: str. Slt. Sorin Dumitraș, str. Brazi, str. Petrovici și str. Eternității”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Dorohoi.
CITEȘTE:
 
 O artistă sexy întoarce spatele Botoșaniului – AFLĂ-i motivele

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare