O întâlnire romantică s-a încheiat cu o amendă usturătoare pentru un tânăr de 19 ani, după ce acesta și iubita sa, o adolescentă de 17 ani din județul Botoșani, au fost surprinși de polițiștii locali într-o stație de autobuz din municipiul Iași.
Incidentul a avut loc în noaptea de 14 iulie, în jurul orei 23:50, în stația de autobuz din fața Spitalului de Recuperare.
Cei doi consumaseră semințe, băuturi răcoritoare și dulciuri, iar în jurul băncii rămăseseră împrăștiate coji de semințe, ambalaje și doze de suc.
„Era în jurul orei 23:50, treceam pe strada Pantelimon Halipa, în patrulă, când, deodată, am observat că în stația de autobuz sunt două persoane. Fiind ora târzie, am zis să ne apropiem să verificăm. Alături, la o terasă, erau oameni care se uitau la meciul de la Cupa Mondială. În stație era un băiat de 19 ani, din județul Iași, și o fată de 17 ani, din Botoșani. Din ce am înțeles, și-au dat întâlnire. Și-au luat semințe, doze de suc, dulciuri și au aruncat toate ambalajele și cojile pe jos”, a declarat Andrei Nache, polițist local din Iași, pentru bzi.ro.
Polițiștii le-au explicat celor doi că fapta constituie contravenție și că riscă sancțiuni, însă tânărul nu a fost de acord cu măsura.
În cele din urmă, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 2.400 de lei pentru mizeria lăsată în stația de autobuz. Adolescenta din Botoșani nu a fost sancționată.