Numirea Ralucăi Curelariu pe funcția de prefect al județului Botoșani a fost AMÂNATĂ 

Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de astăzi în ultima clipă. 

Ar fi trebuit să fie înlocuiți din funcții prefecții din Botoșani și Bacău. 

 

Venirea la Prefectură a Ralucăi Curelariu în locul finanțistului Dan Nechifor a fost amânată pe termen nedefinit de la acest moment. 

 

Mai multe surse, inclusiv centrale au indicat această ședință ca fiind aceea în care se va opera modificarea de care se vorbește deja la Botoșani de mai bine de o lună. 

S-a stabilit neoficial inclusiv ziua pentru depunerea jurământului, respectiv vineri, 19 septembrie. 

 

Doar că în ultimul moment proiectul a fost scos de pe ordinea de zi. Este posibil ca Guvernul să aștepte propuneri din toate județele unde vor fi operate modificări, pentru ca aceste numiri să fie făcute în aceeași ședință. 

 

În cursul serii trecute a avut loc o ședință în cadrul coaliției, în cadrul căreia discuțiile asupra schimbărilor de prefect ar fi fost încheiate. 

 

Într-un final USR ar fi obținut aceste posturi importante în județele Botoșani, Bacău, Timiș precum și în capitală. Inițial s-a negociat ca PSD să cedeze șapte astfel de funcții, iar PNL una singură, cea de la Botoșani. 

Într-un final, USR a agreat să aibă doar patru prefecți și mai multe posturi de secretar de stat. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare