Vara e pe sfârşite, cel puţin calendaristic, având în vedere că luna august este spre final, însă temperaturile par să nu ţină cont de acest lucru, iar botoşănenii resimt cădura din plin.
În această duminică, locuritorii din Botoşani vor avea parte de multe grade în termometre, care vor indica valor de peste 30 de grade. Chiar dacă pe raza judeţului nu este intrat în vigoare niciun cod de caniculă. Potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii viitoare. Astăzi, în Crişana, Banat, local în Oltenia, precum şi în centrul şi sudul Moldovei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Disconfort termic ridicat şi temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. În judeţul Botoşani, temperatura maximă resimţită va fi de 33 de grade Celsius.
Cornel Șfaițer, prezent la Sibiu, infirmă acuzațiile voalate de non-combat: Nu am auzit scandările
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Autovehicul furat din Italia oprit la Rădăuți-Prut
Gabriela Erdic
May 07, 2024
RISC de inundații la Botoșani, pompierii stau pregătiți să intervină
Gabriela Erdic
May 07, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani: Licitație pentru concesionarea unui teren din strada Mihail Kogălniceanu
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024
Ce trebuie să știi despre apneea în somn?
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024