Autoritățile române pregătesc reforme semnificative în sistemul de reciclare, inclusiv un sistem de colectare separată și un nou plan național de gestionare a deșeurilor. Măsurile vizează nu doar creșterea ratelor de reciclare, ci și atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu în România.
Deocamdată nu se știe când vor intra în vigoare noile reguli de reciclare, ce vor fi valabile în toată țara.
,,Ceea ne dorim este să se întâmple lucrurile cât mai repede, pentru că România încă mai are nevoie de sisteme de colectare separată. Al doilea proiect, foarte concret, este elaborarea planului național de gestionare a deșeurilor. Cred că știm cu toții că este o condiție favorizantă pentru finanțarea proiectelor din managementul deșeurilor. (…)
O a treia concluzie este legată de implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR): din fericire pentru noi, ne-a depășit așteptările și în acest caz putem vorbi de cel mai mare proiect de economie circulară la nivel național. Și Administrația Fondului pentru Mediu și Garda Națională de Mediu sunt cele două instituții care, vor asigura în continuare atât finanțarea proiectelor de mediu de care este absolută nevoie în România, dar și certitudinea că reglementările de mediu vor fi respectate.”, a declarat consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Mihaela Frăsineanu.
Din 2025, garanția pentru sticlele reciclate s-ar putea majora la 1 leu. Dacă se observă o scădere a procentului de reciclare, autoritățile din România vor lua măsuri pentru a stimula cetățenii să recicleze mai mult, oferind o recompensă mai mare. Tot de anul viitor, o altă măsură luată în calcul va fi extinderea rețelei de puncte de reciclare, pentru a reducere cozile și a facilita un proces mai rapid de returnare a sticlelor și ambalajelor.
Sistemul Garanție Returnare (SGR) se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume de maxim 3 litri, inclusiv. PET-urile de 5 litri și cutiile de lapte ori sticlele de ulei nu pot fi reciclate acum, regulă valabilă și pentru borcane ori diferite băuturi precum sucurile din cutii de carton. Acest lucru s-ar putea schimba din anul 2025. Mircea Fechet, Ministrul Mediului, a precizat că Sistemul Garanţie-Returnare SGR este un proiect bun, care se dezvoltă de la o lună la alta, după cum o dovedesc rezultatele.
La iniţiativa Administraţiei Fondului de Mediu, operatorii economici pot primi finanţare de până la 8,4 milioane de euro pentru construirea fabricilor de procesare şi de repunere în circuit a deşeurilor colectate.
O schimbare majoră privind reciclarea se referă la posibilitatea de a fi ridicate ambalajele de acasă, fără a mai fi nevoie de deplasarea la centrele de reciclare. O companie din Iași, Cyber Micro Services, a dezvoltat o aplicație revoluționară care va simplifica procesul de reciclare a ambalajelor din Sistemul de Garanție-Returnare, potrivit bzi.ro
Aplicația Reverse PET va permite cetățenilor să solicite ridicarea de acasă a ambalajelor, eliminând necesitatea de a se deplasa la centrele de reciclare și de a sta la cozi interminabile.
Românii trebuie să își creeze un cont, să introducă numărul de sticle și adresa de ridicare, iar colectorii vor putea prelua ambalajele direct de la domiciliul acestora. Este important de știut că pentru fiecare ambalaj reciclat, consumatorii primesc 20 de bani. Colectorii la domiciliu primesc 0,25 lei pentru fiecare ambalaj ridicat, iar restul de 0,05 lei este direcționat către menținerea și dezvoltarea.
(Foto: libertatea)
Filme pentru toate vârstele la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 06, 2024
ANUNȚ de MEDIU SC Crescendo Com SRL
Redacția Botoșăneanul
Dec 06, 2024
RAZIE de amploare la Ștefănești: Administrator amendat cu 10.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Dec 06, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile