Conducerile unităților de învățământ vor identifica, adaptat fiecărei situații, soluții adecvate pentru asigurarea procesului educațional online.
Ministerul Educației a emis duminică o instrucțiune care a fost transmisă tuturor inspectoratelor școlare și școlilor pentru clarificarea aplicării prevederilor referitoare la funcționarea claselor terminale în unitățile încadrate în scenariul roșu, precum și pentru clarificarea posibilității prezenței fizice în cadrul tuturor claselor, în toate școlile, indiferent de scenariu, cu excepția carantinei, a declarat ministrul Sorin Cimpeanu.
Potrivit instrucțiunii, în cazul funcționării unității de învățământ preuniversitar în scenariul roșu, pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a, XIII-a, precum și pentru elevii din clasele terminale din învățământul profesional și postliceal, raportat la articolul 63 din Legea Educației naționale nr. 1/2011, activitățile didactice se vor realiză cu prezența fizică a maximum 15 elevi pe clasă pentru gimnaziu/clasa a VIII-a și maximum 17 elevi pe clasă pentru clasele terminale din învățământul liceal, profesional și postliceal.
"Actele normative nu impun restricții numerice pentru învățământul preșcolar și învățământul primar organizat în școli care funcționează în scenariul roșu",
se arată în instrucțiune.
Documentul mai prevede că pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a/XIII, precum și pentru elevii din clasele terminale din învățământul profesional și postliceal care nu participă fizic la cursuri indiferent de motiv, unitatea de învățământ preuniversitar este obligată să asigure organizarea activităților de predare-învățare-evaluare online, iar elevii să participe la acestea. Astfel, potrivit ziare.com, conducerile unităților de învățământ vor identifica, adaptat fiecărei situații, soluții adecvate pentru asigurarea procesului educațional online.
Potrivit sursei citate, prezența fizică în scopul participării la orele remediale este permisă în toate unitățile de învățământ care organizează cel puțin o grupă de învățământ remedial, pentru toți elevii care solicita acest lucru prin înscrierea în programul de ore remediale (din toate clasele și în toate școlile indiferențe de scenariul în care funcționează, cu excepția celor situate în localitățile carantinate).
(Foto: Edupedu.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024