Un bărbat în vârstă de 54 de ani a murit la spital ,la câteva zile după ce a fost implicat într-un accident petrecut în condiții neclare, cel puțin în prima fază a anchetei polițiștilor rutieri.
Pe 13 noiembrie, seara, la 20.15, Petru Atomei, în vârstă de 54 de ani, din Budeni-Dolhasca, se deplasa cu o bicicletă pe DJ 208 din localitatea de domiciliu.
Din cercetările preliminare ale polițiștilor a rezultat că în timp ce era depășit de un vehicul greu, cu remorcă, biciclistul s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. Șoferul autotrenului nu a plecat de la fața locului, fiind identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 31 de ani, din municipiul Botoșani.
Imediat după accident, bărbatul căzut pe carosabil a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava. El se afla în stare foarte gravă, având, printre altele, un traumatism cranio-cerebral grav și un edem cerebral. Petru Atomei nu a mai putut fi salvat, decedând luni, 19 noiembrie, la Spitalul Județean Suceava. El a murit din cauza gravelor leziuni cerebrale, relatează Monitorul de Suceava.
Polițiștii rutieri trebuie acum să reanalizeze probatoriul pe care îl au, mai ales că medicii legiști au opinat că leziunile au fost prea profunde pentru a se fi putut produce fără ca biciclistul să fi fost acroșat.
Șoferul vehiculului greu a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool. Inițial, polițiștii au încadrat fapta la vătămare corporală, însă în noile condiții cercetările vor continua pentru ucidere din culpă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024