Alarma a fost declanșată noaptea trecută, în jurul orei 2:00, în sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Un bărbat ar fi forțat ușa de la intrarea în instituție și a reușit să intre în clădirea situată pe strada Colonel Tomoroveanu.
Imediat s-a declanșat alarma, iar la fața locului a ajuns în doar câteva minute firma de intervenție care asigură paza instituției.
Respectivul bărbat părăsise deja clădirea, iar cel mai probabil s-a speriat de declanșarea alarmei.
Din interior ar fi luat doar o condică de prezență.
În zonă a ajuns și un echipaj de Poliție care a demarat cercetările specifice pentru identificarea autorilor.
Au fost luate și imaginile de pe camerele video din instituție, iar oamenii legii au deschis dosar penal pentru furt.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„Au fost demarate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei și pentru identificarea autorilor, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat"
AJOFM Botoșani nu deține însă sume monetare în interiorul instituției.
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de ceaţă şi polei : Vizibilitate tot mai scăzută
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Blocada de seară: Amenzi pentru drifturi și viteză, polițiștii au răscolit puțin și barurile
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Se caută doi tineri medici pentru Urgențe, candidații dau examenul la Iași
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Jandarmii botoșăneni, la ceas de bilanț: Mii de amenzi date, an cu o sumedenie de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile