Agenția Națională de Meteorologie a prelungit Codul Galben valabil și la Botoșani.
Noua avertizare dată de meteorologi este valabilă astăzi, 18 martie 2018, ora 8:00, până la ora 23:00.
În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.
În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă, anunță ANM.
(Sursa Foto: Facebook)
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024