Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, o campanie națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activitatea în domeniul “Reparații și întreținerea autovehiculelor”.
În cadrul acestei campanii, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 26 controale. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale reprezentând 3 amenzi în valoare de 161.500 lei, pentru:
- primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă,
- nerespectarea obligației de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru.
De asemenea, au fost dispuse 26 de măsuri pentru remedierea neconformităților constatate.
Au fost depistate 4 persoane prestând muncă nedeclarată, toate desfășurându-și activitatea fără ca angajatorul să le fi încheiat contract individual de muncă, motiv pentru care s-au aplicat 2 amenzi în valoare totală de 160.000 lei.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost:
- neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv,
- nerespectarea obligației de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual
de muncă pentru salariații care prestează activitate în acel loc,
- neacordarea concediului de odihnă,
- neacordarea sporului cuvenit pentru angajații care desfășoară activitate sâmbăta și
duminica,
- neplata orelor suplimentare,
- neplata orelor prestate în zilele de sărbători legale.
In domeniul securității și sănătății în muncă, în cadrul acestei campanii, au fost efectuate controale la un număr de 24 agenți economici, toți fiind sancționați. Au fost constatate 34 deficiențe pentru care au fost dispuse măsuri, fiind aplicate 7 amenzi în valoare de 58.000 lei și 27 avertismente. Au fost oprite din funcțiune 7 echipamente de muncă care nu aveau verificări ISCIR.
Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost:
- nu s-a elaborat lista zonelor cu risc ridicat și specific,
- semnalizarea de securitate și/sau sănătate în muncă este incompletă,
- lipsă control medical periodic,
- lipsă trusă sanitară de prim ajutor,
- echipamente de muncă fără verificări ISCIR,
- nu au fost desemnați lucrătorii care să aplice măsurile de acordare a primului ajutor,
pentru stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor,
- în fișele de instruire SSM nu s-a consemnat materialul predat,
- nu s-a făcut dovada achiziționării și acordării echipamentului individual de protecție.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM Botoșani, în domeniile Securitate și Sănătate în Muncă și Relații de Muncă în cadrul acestei campanii este de 219.500 lei.