Botoșănenii care vor un consult în cadrul secției de cardiologie se pot programa doar de la o lună la alta.
Acesta secție din cadrul Spitalului Județean Mavromati a fost dotată cu un ecocord iar în urma achiziției acestui aparat au fost evaluate un total de 2.253 de persoane, dintre care 1.514 pacienții internați prin spitalizare continuă și 739 de botoșăneni cu spitalizare de zi.
Din cauza deficitului de medici, conducerea spitalului a fost nevoită să facă liste de așteptare.
„Se fac liste de pe o lună pe alta. În fiecare lună începând cu data de 20 pacienții se pot înscrie pentru luna următoare în limita locurilor disponibile”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență
Purtătorul de cuvânt al unității medicale de la Botoșani susține că lipsa medicilor ar putea genera și liste de așteptare care să se întindă până anul viitor.
Însă, pentru a se împiedica astfel de situații, s-a găsit o soluție pentru persoanele care au probleme grave și anume aceea de a se prezenta la Unitatea de Primiri Urgențe pentru a fi consultate de medicii specialiști.
Însă persoanele care necesită control periodic au de așteptat până la data stabilită, adică până în 20 ale fiecărei luni, pentru a se putea programa.
Joia Patimilor la Penitenciarul Botoșani: Zeci de deținuți prezenți la slujbă
Diana Arici
May 03, 2024
Pompierii botoșăneni, sfaturi înainte de Paști pentru prevenirea incendiilor
Diana Arici
May 03, 2024
Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Botoșani, propus pentru canonizare în 2025
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Atenție la mesajele primite de Paște: Soluții pentru combaterea „felicitărilor capcană”
Diana Arici
May 03, 2024
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024