Acasă > Stiri Botosani > Nenorocire cu foc: Mobilizare uriașă în rândul pompierilor 

Nenorocire cu foc: Mobilizare uriașă în rândul pompierilor 

incendiu urias (

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și cei ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrători ai SVSU Brodina, Straja și Bilca, au intervenit cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Brodina.

 

La sosirea echipajelor ardea generalizat o casă de locuit cu pericol de propagare la o anexă și la o locuință învecinată.

 

Au ars casa de locuit construită din lemn cu acoperiș din lemn și învelitoare din tablă pe o suprafață aproximativă de 200 de metri pătrați precum și bunuri din interior.

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

 

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexa și locuința învecinată.

 

La acest moment pompierii militari cu sprijinul unor utilaje lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative produse de incendiu și pentru identificarea eventualelor focare ascunse.

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare