Mai întâi vor fi vaccinate cadrele medicale.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat marți că primele doze din vaccinul anti-Covid vor ajunge în România la sfârșitul lunii decembrie, iar din ianuarie ar urma să înceapă vaccinarea personalului medical.
„Avem o primă tranșă care ar trebui să vină la sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie. Intenția noastră este - și în planificarea pe care o avem - ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, a declarat ministrul Sănătății, la videoconferința Profit Health Forum.
Ministrul a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană.
Tătaru a spus, totodată, că, în ultimele săptămâni, efortul autorităților a constat în extinderea facilităților de terapie intensivă. Astfel, dacă pandemia de coronavirus a găsit România, în urmă cu 8 luni, cu un număr de 740 paturi de ATI, s-a ajuns în prezent la 1.200, iar în perioada imediat următoare vor fi asigurate 1.400 de paturi, scrie Digi 24.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Săptămâna prevenirii criminalității: Polițiștii merg cu subiecte „fierbinți” în școlile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Sucevean amendat la Botoșani, polițiștii i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Concurs pentru un post de director la un spital din Botoșani
Oana Sava
May 19, 2024
ACȚIUNE de weekend: 10 vitezomani au rămas sâmbătă fără permis
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024