Necaz pentru trei familii din Botoșani pe un ger cumplit  

În ultimele ore, alte trei familii din localitățile Ringhilești (comuna Santa Mare), Darabani și Joldești (comuna Vorona) au solicitat ajutorul pompierilor pentru stingerea unor incendii generate de coșuri de fum necurățate de funingine.

 

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului de la Joldești, unde a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. La Darabani și Ringhilești, pagubele au fost minore.

 

Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor acestora au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani și ai Gărzilor de Intervenție Trușești și Ștefănești, cu cinci autospeciale de stingere și două echipaje SMURD, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

În ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a numărului de incendii provocate de coșurile de fum necurățate de funingine, neprotejate termic față de materialele combustibile sau deteriorate. Aceste incidente pun în pericol atât viețile oamenilor, cât și bunurile acestora, reprezentând una dintre principalele cauze ale incendiilor în sezonul rece.

 

Pompierii atrag, din nou, atenția asupra necesității curățării periodice a coșurilor de fum, o măsură esențială pentru prevenirea incendiilor. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar focul se poate extinde rapid la structura acoperișului și la întreaga locuință.

 

Verificați coșurile de evacuare a fumului pentru a vă asigura că nu prezintă fisuri care ar putea permite scânteilor să aprindă materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

 

Tencuiți și văruiți partea din pod a coșului de fum, pentru a putea observa imediat eventualele fisuri. Căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coș de fum deteriorat pot constitui surse de aprindere dacă în apropiere există elemente de construcție sau structuri din lemn.

 

Îngroșați zidăria coșului de fum la trecerea prin planșee, lăsând un spațiu de siguranță între aceasta și elementele combustibile ale planșeului.

 

Păstrați distanța dintre fața exterioară a coșurilor de fum și elementele combustibile ale acoperișului.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

COD GALBEN de ger prelungit pentru județul Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Jan 18, 2026