Un incendiu violent s-a produs, seara trecută, în localitatea Vorniceni. O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorniceni. Aceștia au constatat faptul că locuința și anexa ardeau în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, s-a intervenit mai bine de patru ore. Pompierii au eliminat riscul producerii unei explozii, din interiorul locuinței fiind scoasă o butelie.
A fost protejată de flăcări o altă casă din apropiere.
Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani vă reamintește:
- verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.