NEBUNIE în trafic şi după Crăciun:14 permise suspendate, peste 170 de amenzi date şoferilor

Peste 160 de patrule pentru menţinerea ordinii publice au acţionat  în teren, suplimentar față de dispozitivul curent, în perioada 6-8 ianuarie 2017, cu ocazia festivităților ocazionate de sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), Sfântului Ioan Botezătorul, precum și a Crăciunului pe rit vechi.

 

În weekend-ul 6-8 ianuarie 2018, 169 de patrule au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În urma activităţilor, au fost aplicate 177 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind  49.000 de lei.

 

Poliţiştii rutieri au acţionat cu 10 aparate radar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi încălcării normelor rutiere, în urma cărora au aplicat 133 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de peste 37.000 de lei, dintre care  70 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar 60 pentru alte abateri la regulile de circulaţie. 

 

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

 

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

download from google play download from apple store

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare