Ne așteaptă o iarnă grea, se anunță temperaturi de -20 de grade în România

România se pregătește pentru o perioadă de iarnă extremă, care va marca sfârșitul acestui an. Din cauza unui anticiclon format în Groenlanda, aerul polar va pătrunde peste țară, aducând temperaturi foarte scăzute și vânt puternic. Condițiile meteorologice vor face ca vremea să se resimtă ca la -20 de grade, iar ninsoarea și viscolul vor afecta mai multe regiuni.

 

Vine anticiclon din Groenlanda

 

România și mare parte din Europa se pregătesc pentru o iarnă extrem de severă în perioada trecerii dintre ani, ca urmare a unui anticiclon format în Groenlanda, care va împinge aer polar asupra continentului. Aerul rece va ajunge cel mai probabil inițial în nordul țării, urmând ca ulterior să afecteze toate regiunile, iar din partea anticiclonului Azoric vor veni pulsații de aer mai cald.

 

În același timp, Oceanul Atlantic contribuie la formarea unor nori încărcați cu umezeală, care vor aduce cantități mai mari de zăpadă în Europa de Vest și Nord-Vest.

 

În România, intensificările vântului vor fi semnificative, mai ales în zona Carpaților Meridionali. La altitudini mari, peste 1.700 de metri, vitezele vântului vor ajunge la 90-120 km/h, iar la altitudini mai joase, până la 80-85 km/h. În câmpie, vântul va atinge 50-70 km/h, spulberând zăpada deja depusă și reducând vizibilitatea. Din cauza vântului puternic și a temperaturilor foarte scăzute, senzația termică va fi resimțită ca la -20 de grade.

 

Temperaturi cu minus în mai multe județe din România

 

Pe parcursul zilei de mâine, intensificările vântului se vor resimți în majoritatea regiunilor, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, dar și în Oltenia. Vor apărea precipitații sub formă de ninsoare în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și la munte, însă în anumite zone există riscul de lapoviță sau ploaie, ceea ce poate provoca polei.

 

Județele vizate de intensificările vântului sunt Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Buzău, Covasna, Brașov, Sibiu, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Hunedoara, Gorj, Alba, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Tulcea și Constanța. În Moldova, Dobrogea, sudul și vestul Olteniei și sud-estul Transilvaniei, vântul va atinge viteze între 50 și 70 km/h, menținând senzația de frig extrem.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov