Bărbatul de 57 de ani și-a găsit sfârșitul pe o banchetă din tren, alături de soția sa.
Tragedia s-a petrecut în trenul accelerat Iași – București. Femeia nu a realizat că soțul a decedat, crezând că doarme. Câțiva pasageri din Vaslui au văzut că este ceva în neregulă și au chemat șeful de tren.
Între stațiile Vaslui și Bârlad, șeful de tren și-a dat seama că bărbatul nu dormea, așa cum susținea soția sa, și a sunat la 112.
“Ambulanța a fost solicitată să intervină în trenul accelerat Iași – București pentru un bărbat în vârstă de 57 de ani, inconștient pe o banchetă, trenul urmând să oprească în gara Bârlad. Apelul a fost făcut de șeful de tren. A fost trimisă o ambulanță C2 din substația Bârlad pe peronul gării, cu medic. Pacientul a fost găsit decedat cu semnele morții deja instalate, motiv pentru care medicul a declarat decesul. A fost anunțată poliția pentru a se stabili circumstanțele morții. Pacientul era însoțit de soție care se pare că nu și-a dat seama ce se întâmplă cu soțul său, crezând probabil că doarme”,
medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Bărbatul mort a fost preluat de Medicina Legală Vaslui, pentru a fi efectuată necropsia, scrie vremeanoua.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024