Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni cu executare pentru corupție, s-a predat astăzi poliției italiene. După predare a intrat în custodia autorităților italiene la Bari.
Ionel Arsene a plecat din țară pe 4 martie, cu avionul de la Otopeni la Roma, după care a dispărut. Pe numele său este emis un mandat european de arestare și a fost dat în urmărire internațională.
Baronul de Neamț, în vârstă de 51 de ani, a fost acuzat de trafic de influență, după ce, potrivit DNA, a cerut mită de peste 3 milioane de lei de la un om de afaceri. El a fost trimis în judecată pe 22 februarie 2018, fiind acuzat de trafic de influență în două cazuri distincte, instrumentate de procurorii anticorupție în lunile ianuarie și februarie ale aceluiași an.
Curtea de Apel Braşov a decis pe 10 martie condamnarea lui Ionel Arsene la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, faptă săvârşită în iunie 2013, şi tot la cinci ani de închisoare, tot pentru trafic de influenţă, dar pentru o faptă comisă în iulie 2015. Însă, prin contopire, i s-a aplicat „pedeapsa principală cea mai grea”, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa finală de 6 ani şi 8 luni închisoare, potrivit Libertatea.
Pe 10 martie, Arsene a fost căutat mai întâi la adresele cunoscute, deși Poliția avea indicii că preşedintele CJ Neamţ a plecat în Italia. Apoi, a fost dat în urmărire națională.
Pe 16 martie, Ionel Arsene a fost demis din funcția de președinte al CJ Neamț.
Despre Ionel Arsene s-a vehiculat în mai multe rânduri informația că ar controla una dintre firmele care execută lucrările la drumul Botoșani – Târgu-Frumos.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024