La 36 de ani, Lahav Shani ocupă simultan două dintre cele mai influente poziții dirijorale din peisajul muzicii clasice europene: director muzical al Israel Philharmonic Orchestra și dirijor principal al Rotterdam Philharmonic Orchestra. Muzicianul s-a aflat recent la București, în cadrul Festivalului Enescu, unde a acordat un interviu pentru publicul HotNews. El spune că muzica clasică nu mai este demult pentru elite și că cei care vor să înceapă s-o asculte „pot începe pe Spotify sau pe YouTube și să vadă dacă le place”.
Lahav Shani s-a născut în Tel Aviv în 1989 și a început studiul pianului la vârsta de șase ani. A urmat cursurile Școlii de Muzică Buchmann-Mehta, unde a studiat pianul cu Arie Vardi și contrabasul cu Teddy Kling, fost prim-contrabasist al Israel Philharmonic Orchestra.
Ulterior, și-a continuat studiile la Academia de Muzică „Hanns Eisler” din Berlin. În 2013, la vârsta de 24 de ani, a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Dirijat Gustav Mahler din Bamberg, o distincție care i-a propulsat rapid cariera. Trei ani mai târziu, în iunie 2016, debuta cu Orchestra Filarmonicii din Rotterdam în dublă calitate – dirijor și solist – iar în septembrie 2018 devenea cel mai tânăr dirijor principal din istoria orchestrei.
În paralel, Shani a fost dirijor principal invitat al Vienna Symphony Orchestra în stagiunea 2017–2018. Începând cu 2020, a preluat poziția de director muzical al Israel Philharmonic Orchestra, continuând moștenirea lăsată de Zubin Mehta, care a condus instituția timp de 50 de ani. În 2023, a fost anunțat ca viitor Chief Conductor al Munich Philharmonic, funcție pe care o va ocupa începând cu sezonul 2026–2027.
Pe lângă activitatea dirijorală, Shani este un pianist activ, susținând concerte solo și în dublă ipostază – dirijor și solist – alături de orchestre de prim plan, inclusiv Staatskapelle Berlin și Orchestra Philharmonia.
Este, de asemenea, prezent în repertoriul de muzică de cameră, unde a participat la festivaluri precum Verbier, Aix-en-Provence sau Jerusalem Chamber Music Festival și a colaborat cu muzicieni ca Martha Argerich, Renaud Capuçon și Kian Soltani. Colaborările sale recente și viitoare includ ansambluri precum Berliner Philharmoniker, Wiener Philharmoniker, Royal Concertgebouw Orchestra, London Symphony Orchestra, Tonhalle-Orchester Zürich, Boston Symphony Orchestra, Orchestre de Paris și multe altele.
– Ați început să studiați pianul la vârsta de șase ani, iar mai târziu ați studiat contrabasul și dirijatul. Ce anume v-a atras la dirijat și când ați simțit că este calea profesională pe care vreți să o urmați?
– Lucrul care m-a atras cu adevărat către dirijat a fost faptul că am făcut parte dintr-o orchestra, unde am cântat la contrabas. Dragostea mea pentru muzica orchestrală a început cu mult înainte, de la o vârstă fragedă, deoarece tatăl meu este la rândul lui dirijor. M-a atras foarte mult partea asta – am cântat într-o orchestra și am simțit ce înseamnă să faci muzică alături de alți oameni, cu atât de mulți oameni pe scenă, cât și ce înseamnă să împărtășim toate acele emoții și idei în același timp. N-am fost niciodată sigur dacă dirijatul va fi profesia mea sau dacă voi fi pianist, sau contrabasist. Am încercat. Am avut noroc.
– În cariera dumneavoastră apăreți adesea și în postura de pianist. Ce diferențe observați între a comunica prin gesturi, ca dirijor, și a conduce prin sunetul propriului instrument?
– Ei bine, atunci când dirijezi, ești dependent de alți oameni pentru a livra expresia și sunetul pe care ți le imaginezi. Și dacă este o orchestră care chiar te înțelege și tu îi înțelegi pe artiștii care fac parte din ea, există o încredere reciprocă, iar la un nivel înalt, poate că ai o șansă ca acest lucru să se întâmple. Sau poate nu.
Când cânți la pian, ai o legătură directă cu sunetul, și dacă nu obții exact ce ți-ai dorit, poți totuși să-l îmbunătățești. Totul depinde doar de tine, dar asta nu înseamnă că a cânta la pian oferă mai multă plăcere decât dirijatul. Este pur și simplu foarte diferit. Însă, există ceva extrem de stimulant în faptul că trebuie să ai încredere în alți oameni și să faceți asta împreună, iar dacă orchestra este extrem de bună, atunci te forțează să dai mai mult și asta am simțit, de exemplu, cu Rotterdam Philharmonic, încă de la început. Le dau ceva, le sugerez ceva, le arăt ceva, iar ei oferă puțin mai mult decât îmi imaginam, iar asta mă forțează și pe mine să dau mai mult. Acest tip de schimb nu îl poți obține niciodată singur cu un instrument.
– Cum se completează aceste două căi artistice – dirijatul și interpretarea la pian – și care dintre ele vă este mai aproape de suflet?
– Ambele îmi sunt prea apropiate de suflet ca să pot lua o decizie, și asta și pentru că repertoriul este atât de vast. Adică, știi, am un vis să înregistrez toate sonatele de Prokofiev la pian. Este ceva ce cu siguranță voi face. Dar vreau, de asemenea, să dirijez toate simfoniile lui Bruckner și Mahler și Prokofiev. Așa că de ce ar trebui să aleg? Dacă pot să le fac pe amândouă, atunci o voi face.
– Din 2020 sunteți director muzical al Israel Philharmonic Orchestra, iar din 2026 vei prelua funcția de dirijor principal al Munich Philharmonic. Ce calități sunt esențiale pentru ca un dirijor să fie eficient și respectat în secolul XXI?
– Nu știu dacă are vreo legătură cu secolul, ci este vorba de relația pe care o creezi cu orchestra. Respectul îl primești atunci când orchestra simte că poate avea încredere în tine, că știi ce faci, simte că poți să-i convingi, că îi respecți și că nu este vorba despre tine, ci despre muzică. Asta e, cel puțin, modul în care văd eu lucrurile. Dacă, din poziția de dirijor, încerci să folosești orchestra și puterea muzicii pentru a te ridica pe tine însuți, atunci vei pierde mult respect pe drum. Dar dacă ești cu adevărat concentrat pe muzică și pe muzicienii alături de care o creezi, atunci poate ieși ceva bun din asta.
– Lucrați cu orchestre de top din Europa, Statele Unite și Asia. Cum diferă relația cu o orchestră în funcție de cultura sau tradiția acelei instituții?
– Fiecare orchestră este diferită. Poți spune „o orchestră germană”, dar, de fapt, în Germania sunt, nu știu câte, dar să zicem cel puțin cinci până la zece orchestre de nivel mondial, și fiecare este foarte diferită. Dar da, există ceva similar între ele. Și apoi Franța – doar în Paris ai câteva orchestre minunate. În America, fiecare orchestră este diferită. Așa că îmi este foarte greu să vorbesc despre un continent sau chiar despre o țară ca și cum ar fi un element definitoriu. Cu unele orchestre este foarte simplu. Cu unele există o conexiune, cu altele nu. Și nu există un secret pentru asta. Se întâmplă pur și simplu. Uneori, în același oraș, ai zice că este aceeași mentalitate, dar nu e chiar așa. Sunt oameni diferiți. Poți întâlni doi oameni complet diferiți pe aceeași stradă, iar ei vor fi extrem de diferiți unul de altul.
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
