Monden
Viviana Sposub nu duce lipsă de bani: Chiar și după despărțirea de fostul iubit, frumoasa asistentă TV are venituri considerabile

Viviana Sposub și George Burcea s-au întors în România după ce au stat câteva luni în America, acolo unde actorul a filmat pentru serialul „Wednesday”. La scurt timp după întoarcerea în țară, cei doi s-au separat.

Părea că au o relație sudată
 

Cei doi botoșăneni au format un cuplu timp de trei ani, perioadă în care actorul a trecut prin multe scandaluri cu fosta sa soție, Andreea Bălan. Chiar dacă păreau că au o relație sudată, mai ales, pentru că asistenta de televiziune l-a susținut pe actor în repetate rânduri, problemele între cei doi au început să apară. Viviana și George au început să aibă tot mai multe neînțelegeri în timp ce se aflau în America, iar în cele din urmă au decis să se despartă, scrie Evenimentul Zilei.

 

„Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă și ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu. Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulțumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor 3 ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate”,

a scris Viviana Sposub pe rețelele sociale.

 

Din ce își câștigă Viviana Sposub existența?

 

Viviana Sposub și George Burcea s-au cunoscut pe platourile de filmare ale emisiunii „Ferma Vedetelor”, de la ProTV, unde au participat în calitate de concurenți. La scurt timp distanță de încheierea emisiunii, cei doi au anunțat că formează un cuplu. Asistenta de televiziune l-a urmat pe fostul ei iubit în America și a renunțat la toată viața sa în România.

 

Actorul a fost implicat în mai multe proiecte, după ce filmările de la serialul „Wednesday” s-au încheiat. Asistenta de televiziune a mers alături de fostul soț al Andreei Bălan la multe evenimente, dar a încercat în tot acest timp să își găsească un loc de muncă în Statele Unite.  În ciuda tuturor demersurilor făcute, Viviana Sposub nu a găsit nimic pe placul ei.

 

Fosta prezentatoare de la „Vorbește lumea” se va concentra acum, după despărțirea de George Burcea, pe contractele de publicitate pe care le are cu diverse branduri. Viviana deține și o firmă pe care a deschis-o în anul 2021. Este vorba de Vary Art Concept SRL, care are ca descriere  „activități ale agențiilor de publicitate”. Profitul net al firmei ar fi de 88.377 de lei, potrivit Fanatik.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Este lege: Șoferii vor scoate mai mulți bani din portofel pentru a plăti ACEASTĂ taxă
Este lege: Șoferii vor scoate mai mulți bani din portofel pentru a plăti ACEASTĂ taxă

 

Ultimii în clasament, botoșănenii punctează la… aspect - FOTOGALERIE ce a făcut fundașul adus de Iftime
Romario Benzar, jucătorul de la FC Botoșani este foarte atent cu imaginea sa.
Cătălin Bordea, dezvăluiri DUREROASE despre cum a aflat că a fost înșelat: Nu am crezut nici când am văzut pozele
Botoșăneanul Cătălin Bordea și-a deschis sufletul și a dat noi detalii despre drama prin care a trecut. 
Cătălin Bordea face terapie dupa divorț: M-am pus pe o bancă și mă uitam în gol
Comediantul originar din Botoșani și-a deschis sufletul și a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de Livia.
O doctoriță stomatolog din Botoșani s-a căsătorit cu un bărbat celebru – FOTOGALERIE
Cei doi și-au unit destinele în vara acestui an. 
După ce a fost părăsit, Cătălin Bordea spune „pas” unei noi relații: Nu am iubită pentru că nu o caut
Actorul botoșănean se pregătește să dea lovitura în cinematografe.
Viviana Sposub a ajuns pe mâna medicilor: Au revenit durerile
Botoșăneanca nu reușește să scape de niște probleme de sănătate cu care se confruntă deja de câteva luni bune.
Mircea Radu, dezvăluiri după 11 ani de căsnicie cu soția botoșăneancă: E ca navigarea pe un ocean/ Nu e nimic lin
Fostul prezentator TV trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția lui originară din Botoșani.
Cuplu celebru de botoșăneni, poveste de dragoste pornită din studio: Pe platourile de filmare s-a aprins flacăra
Sebastian Dobrincu și iubita lui, Ioana Ignat, formează un cuplu discret de aproximativ un an.
Viviana Sposub, apariție surprinzătoare alături de un alt bărbat – FOTOGALERIE
 Botoșăneanca a luat pe toată lumea prin surprindere cu ultima ei postare de pe Instagram.
„Doamna și vagabondul” Botoșăneanca cu soțul celebru, apariție uluitoare pe străzile din București
Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și au stârnit un val de reacții.
Botoșăneanca Gabriela, gest „suprem” de iubire pentru soț și fiu – FOTO
 Gabriela Prisăcariu a publicat primele imagini pe rețelele de socializare cu noua schimbare.
George Burcea și Andreea Balan vor fi colegi de trust: Actorul din Botoșani joacă într-un serial - Am primit cu bucurie propunerea
Andreea Bălan și George Burcea sunt din nou împreună, însă nu în viața personală, ci în cea profesională.
Mircea Radu dărâmat de accidentul soției și moartea mamei: Loviturile astea aproape că m-au transformat într-o umbră
Soţia lui Mircea Radu a suferit un accident. Raluca a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni.
Abia divorțat, Cătălin Bordea a pus ochii deja pe o actriță: Să facă plăcintă cu mereFOTOGALERIE
Cătălin Bordea a divorțat de fosta sa soție, Livia, după o căsnicie de nouă ani. În prezent, actorul se focusează pe proiectele profesionale, însă a mărturisit recent că știe exact ce-și dorește de la viitoarea parteneră. Juratul de la iUmor a spus că i-ar plăcea ca femeia din viața lui să semene cu Doinița Oancea.
George Burcea și-a făcut bagajele și a plecat din România, după despărțirea de Viviana
Cei doi botoșăneni se pare că s-au despărțit definitiv.
REACȚIA lui Bordea după ce fosta soție s-a mutat deja cu Spike: Mai tare m-ar interesa dacă...
Cătălin Bordea a aflat că Livia, fosta lui soție, s-a mutat deja cu Spike, cel care i-a fost cel mai bun prieten și care acum formează un cuplu cu fosta lui parteneră.
Artista din Botoșani, după zvonurile că noul soț ar fi milionar: Eu nu sunt sclava banilor
Deși s-a speculat că este milionar, artista ar câștiga mai mult decât el.
Silvia Chifiriuc, marcată de moartea părinților ei: Nu poți decât să te rogi să te învețe Dumnezeu să trăiești fără ei
Botoșăneanca Silvia Chifiriuc este în continuare afectată de moartea părinților săi.
Mircea Radu, în caravană prin Europa: Soțul botoșănencei scrie o carte când revine acasă - FOTO
Mircea Radu a dezvăluit că se apucă din nou de scris când revine acasă.
Iubita lui Reghe îi mai dăruiește un copil: Fetiță sau al 4-lea băiat?
Cei doi par să-și fi regăsit liniștea iar viața le-ar putea fi luminată de un al doilea copil căruia îi va da naștere iubita cu rădăcini botoșănene.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.7 o C
Dorohoi
-2.5 o C
Bucecea
-3.1 o C
Darabani
-2.3 o C
Saveni
-3.4 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.