Monden
Unde și-au petrecut vacanța tânărul milionar și iubita botoșăneancă: Suntem tineri, ne permitem

Cu toate că pentru o perioadă de timp au stat despărțiți, artista și tânărul antreprenor s-au hotărât să își mai dea o șansă și să continue povestea lor de dragoste.

Iubirea dintre Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat este tot mai aprinsă.

 

Se pare că sentimentele lor nu se răcesc, dimpotrivă, focul arde parcă și mai puternic. Cei doi îndrăgostiți sunt discreți atunci când vine vorba despre relația lor, însă aceștia se postează împreună pe rețelele de socializare ori de câte ori au ocazia.

 

De curând, Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au publicat imagini din vacanța lor din Danemarca, potrivit spynews.ro.

 

Cu toate că formează un cuplu de ceva timp, cei doi nu își fac planuri de viitor. Amorezii susțin că preferă să trăiască fiecare clipă la intensitate maximă și să nu se gândească prea mult la viitor.

 

În urmă cu ceva vreme, Sebastian Dobrincu a declarat la Antena Stars că nu au niciun fel de plan și că sunt prea tineri pentru așa ceva acum.

 

„Nu avem niciun plan. Trăim de pe o zi pe alta. Suntem tineri, ne permitem. Mai încolo, mai greu să faci planuri de pe o zi pe alta, dar acum merge. Nu avem niciun plan de nimic”, a spus Sebastian Dobrincu, pentru Antena Stars.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Botoșăneanul milionar, mesaj emoționat după ce a împlinit 24 de ani: Iubiți, suferiți, riscați, câștigați, pierdeți!
Cum arăta Sebastian Dobrincu la 19 ani, când nu era atât de faimos în România - FOTOGALERIE

 

Cum poate o trupă cover să facă din nunta ta una cu adevărat memorabilă?
(P) Organizarea nunții tale este cu siguranță o provocare în special atunci când îți dorești să faci cele mai bune alegeri pentru ca petrecerea ta să fie una memorabilă.
Botoșăneanca lui Dani Oțil și-a ”scăpat” fiul în platou, în timpul emisiunii: „Doamna blondă, luați-vă odrasla că nu facem circ!”
Tiago, fiul lui Dani Oțil și al Gabrielei Prisăcariu, a stârnit un moment haios pe platoul de la Neatza.
Artista din Botoșani care locuiește (și) în Turcia: Când m-am trezit și am văzut cât de grav este, am înghețat de spaimă
Milioane de oameni au rămas șocați de drama pe care o trăiesc cetățenii turci, în aceste momente.
Prima reacție a Gabrielei după ce și-a primit mașina de la soțul celebru: Ce să știe țăranca cum se pornește Porsche-ulFOTO
 Recent, modelul le-a arătat fanilor ei de pe Instagram ce cadou a primit din partea soțului.
Ce spune Vlad Gherman despre frumoasa artistă din Vorona, la doi ani de la despărțire: Am fost sceptic la început…
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu, frumoasa actriță din Vorona, au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz.
Drama botoșăneanului de la America Express: Mama a avut mai multe relaţii. Îi plăcea să trăiască în permanenţă clipa îndrăgostelii
Comediantul Cătălin Bordea, care participă la America Express, a avut o copilărie tristă, chiar dramatică, desprinsă parcă din filme. Vedeta recunoaște că nu a fost dorit de tatăl lui, care l-a abandonat în autobuz pe când avea doi ani. Astfel, în cele din urmă, Cătălin Bordea a fost crescut de bunică, deoarece mama lui a plecat în străinătate, la muncă.
Luptătorul MMA din Botoșani a găsit vinovatul pentru divorț: A pus cariera pe primul loc! - FOTO
În urmă cu câteva zile, luptătorul MMA și fosta concurentă de la „X Factor” au divorțat la notar.
O cântăreață din Botoșani și-a anunțat divorțul în direct la Pro TV: Mergem pe drumuri separate GALERIE FOTO
La o lună după apariția în mass-media a unor articole privind despărțirea de soțul său, Francisca Dulceanu a confirmat oficial informația. A făcut-o în direct la ”Pro TV”, unde a fost invitata lui Cătălin Măruță și a declarat că ea și Bogdan Lățescu nu mai formează un cuplu.
Unde și-a dus Dani Oțil soția botoșăneancă de Revelion: Paradis e puțin spus
Dani Oțil i-a făcut o surpriză de proporții mai tinerei sale soții, Gabriela Prisecariu.
Din ianuarie: Actrița din Botoșani prezintă o emisiune alături de fostul iubit - Să dăm startul lungilor discuții la cafea
Emisiunea începe pe 16 ianuarie.
Paula Seling a adoptat o fetiță, Elena i-a spus după șase ani: „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine” - FOTO
Paula Seling, care are 43 de ani, a adoptat o fetiță în urmă cu șase ani. Pentru prima oară, celebra cântăreață a apărut alături de fiica ei, de Elena, care acum are 9 ani.
În sfârșit, dezvăluirile: Motivul pentru care Anamaria Prodan l-a bătut pe Dan Alexa: Fii atent de la ce a pornit
În vara anului 2019, după un meci Astra - FC Botoșani 2-2, între Anamaria Prodan (49 de ani) și Dan Alexa (43 de ani) s-a petrecut unul dintre cele mai bizare episoade din istoria recentă a fotbalului românesc.
Xonia, artista născută în Australia din mamă botoșăneancă: Familia face orice loc să pară ca acasă - FOTOGALERIE
Xonia a vorbit despre originile ei românești, dar și despre modul în care a făcut cunoștință cu lumea artistică.
Probleme pentru Kim Kardashian de România? Ce spune artista din Botoșani despre relația cu un celebru vlogger - FOTO
În prezent, soțul vedetei s-ar afla singur la Botoșani, ”cu business-ul”, după cum a precizat Francisca.
Viviana și George pe covorul negru de la Hollywood: Atât de fericiți! - FOTO&VIDEO
Astăzi, 23 noiembrie, are loc mult anunțata premieră a filmului „Wednesday”, serialul lui Tim Burton în care joacă celebra Catherine Zeta-Jones, dar și botoșăneanul George Burcea.
Zi de naștere specială: Gabriela din Botoșani a primit cadou o mașină de lux de la soțul celebru - FOTO
Gabriela Prisăcariu împlinește astăzi, 22 noiembrie, vârsta de 30 de ani.
S-a măritat Mona! ”Azur”, chef cu sute de oameni la Botoșani ca în anii '80, liderul formației a descoperit o verighetă la o blondă – VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă în urmă cu o săptămână Grand Irish Pub a găzduit o petrecere ca în anii 90 – 2000, în noaptea de vineri spre sâmbătă timpul a fost dat înapoi încă vreo 10 – 20 de ani.
Larisa Drăgulescu divorțează de bărbatul care are casă în Botoșani: Mi-a fost clientFOTOGALERIE
Larisa Drăgulescu, care a fost căsătorită cu multiplul campion la gimnastică Marian Drăgulescu, a anunțat prin intermediul unei postări pe Facebook că divorțează de Marian Bogdan, bărbatul cu care a făcut nuntă în aprilie 2021. Cei doi au format un cuplu mai mulți ani și nu au copii împreună.
Ce a putut să facă la o nuntă botoșăneanca lui Dani Oțil, mirele a sărit ca ars: E nunta mea, lasă-mă în pace!
Dani Oțil a povestit o întâmplare de la o nuntă la care a participat împreună cu soția lui, botoșăneanca Gabriela Prisăcariu.
Confruntarea mult așteptată dintre Prodanca și botoșăneanca Corina Caciuc: Să închidem acest circ
Anamaria Prodan și Corina Caciuc vor fi, în sfârşit, faţă în faţă. 
Sondaj
Scapă FC Botoșani de retrogradare sezonul acesta?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„De obicei nu am emoții la tipul acesta de întâlniri. Dar astăzi am emoții pentru că sunt acasă. Eu sunt tot din Botoșani, aici m-am născut, aici am învățat, la Școala nr. 11 de pe Calea Națională și apoi la Colegiul AT ...
fashiondays.ro
Curs valutar
17 martie 2023
EUR
Euro
4.9200 lei
USD
Dolarul SUA
4.6271 lei
CHF
Francul elveţian
4.9896 lei
GBP
Lira sterlină
5.6132 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4738 lei
XAU
Gramul de aur
287.2080 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2444 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0962 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3745 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2054 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6608 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.6 o C
Dorohoi
11.1 o C
Bucecea
11.7 o C
Darabani
10.7 o C
Saveni
11.5 o C
Ştefăneşti
15.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.