Mitropolia Moldovei și Bucovinei a reacționat la afirmația lui Gheorghe Flutur, care a solicitat reînființarea Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Suceava.
Gheorghe Fluture a făcut declarația la finalul săptămânii trecute, după slujba de pomenire a domnilor Moldovei care a fost oficiată de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la Cetatea de Scaun a Sucevei.
„Mă rog la bunul Dumnezeu să prind eu vremea în viață când se va reface Mitropolia Bucovinei la Suceava, pentru că merităm. Noi am avut-o. Sunteți aici preoți, care alături de noi, de mireni, avem această obligație să putem să-i convingem pe ceilalți că trebuie să aducem înapoi Mitropolia Bucovinei care a fost desființată”, a declarat Gheorghe Flutur sâmbăta trecută.
„Domnul președinte Flutur va primi un răspuns pe această problemă din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu detalierile de rigoare. În orice caz, o problemă de acest gen se discută, înainte de a fi lansată în spațiul public, mai întâi cu factori de decizie pe linie bisericească, ceea ce domnul președinte Flutur nu a făcut. Dacă ar fi să se dea curs unei astfel de propuneri, ar însemna să se producă o serie de schimbări, cum ar fi înființarea de noi eparhii în județul Suceava – ceea ce nu este realist și, cu siguranță, constituie un demers cu care autoritatea bisericească locală nu va fi, pe bună dreptate, de acord”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pentru Ziarul de Iași.
Mitropolia Bucovinei a existat în trecut, încă din 1873, însă aceasta avea sediul la Cernăuți, iar după Primul Război Mondial a fost integrată în Biserica Ortodoxă Română. Ea a încetat să existe după ce Cernăuțiul, alături de o bună parte din nordul Bucovinei, au fost anexate de URSS după al Doilea Război Mondial.
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024