Ministrul Dezvoltării, vizită de lucru și la Bucecea

Vizită de lucru la nivel înalt la Primăria Bucecea. Ministrul Cseke Attila, discuții despre proiecte majore de dezvoltare

 

Orașul Bucecea a fost, ieri, gazda unei vizite de lucru la nivel înalt, prilejuită de prezența ministrului Cseke Attila, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, la sediul Primăriei Bucecea.

 

În cadrul întâlnirii, oficialul guvernamental a discutat cu reprezentanții administrației locale despre stadiul proiectelor aflate în derulare, dar și despre direcțiile viitoare de dezvoltare ale orașului. O mare parte dintre investițiile realizate sau aflate în curs de implementare sunt finanțate prin PNRR, dar și prin alte programe guvernamentale.

 

Printre proiectele importante derulate în Bucecea se numără:

 

  • reabilitarea energetică a sediului Primăriei;
  • modernizarea Casei Căsătoriilor;
  • construirea unei creșe pentru copii, aflată în prezent în faza de execuție;
  • realizarea pistelor pentru biciclete;
  • asfaltarea mai multor străzi din oraș;
  • extinderea rețelei de gaz natural către zona Călinești;
  • construirea de blocuri ANL;
  • implementarea programului de cadastrare gratuită, prin OCPI.

 

De asemenea, administrația locală a anunțat că începând din luna aprilie va demara reabilitarea Școlii nr. 1, investiție finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI), iar alte proiecte se află deja în etapa de pregătire.

 

Primarul orașului Bucecea a subliniat importanța sprijinului guvernamental și a colaborării instituționale, apreciind deschiderea și susținerea constantă oferite de Ministerul Lucrărilor Publice pentru dezvoltarea comunității locale.

 

Primarul Cosmin Andrei de lângă ministrul Dezvoltării, a dat o veste mare pentru oraș – VIDEO

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Ministrul Dezvoltării, vizită de lucru și la Bucecea

Redacția Botoșăneanul

Feb 04, 2026

Galeria FCSB renunță la protest în meciul cu Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Feb 04, 2026