Ministerul Sănătății va primi o sumă suplimentară de 20 de milioane de lei pentru a acoperi costurile tratamentelor în străinătate, a anunțat marți ministrul Alexandru Rogobete. Această decizie vine în contextul în care programul de tratamente externe înregistrează 43 de dosare pe lista de așteptare, cu o valoare totală de aproximativ 13 milioane de lei.
Ministrul Sănătății a detaliat, într-o postare pe Facebook, că pe lista de așteptare se află 30 de adulți și 13 copii, vârstele pacienților variind între 1 an și 8 luni și 74 de ani. Majoritatea solicitărilor vizează afecțiuni oncologice, boli rare, afecțiuni genetice sau transplanturi.
Sursa https://www.hotnews.ro