Mai mulți botoșăneni au ajuns la Spitalul Județean „Mavromati” pentru îngrijiri medicale chiar dacă nu erau asigurați.
În cursul anului 2017 au fost internați în spital 2.295 de pacienți neasigurați, iar în 2018 până în prezent au fost internați 418 de pacienți aflați în aceeași situație. Secțiile în care s-au internat cei mai mulți pacienți sunt Psihiatrie, Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică, Obstetrică-Ginecologie.
Care este procedura atunci când un pacient neasigurat se prezintă la spital?
„Pacienții sunt evaluați la nivelul Unității de Primiri Urgențe, celor care le este pusă viața în pericol sunt internați în cadrul spitalului și sunt declarați ca pacienți neasigurați internați în Urgențe și ulterior sumele sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate”,
a declarat Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
Totodată, medicul Ștefan Bercea a menționat că ceilalți pacienți cărora nu le este pusă viața în pericol sunt ținuți sub evidență în cadrul Unității de Primiri Urgențe. Orice pacient care beneficiază de servicii medicale în Urgență nu plătește serviciile medicale.
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Proiect: Pizza și sucurile interzise copiilor pe o rază de 500 metri în jurul școlilor
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
BLOCADA prin orașe: Șoferi rămași pietoni și amenzi de peste 76.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024