Mesajul a fost transmis în cadrul unei conferințe de presă de către medicul șef al Secției de Ortopedie, Radu Malancea.
Cunoscutul medic a făcut un apel pentru ca spitalele să primească o finanțare mai mare.
Radu Malancea, medic șef Secția de Ortopedie.
„Mai trebuie finanțare, trebuie să se înțeleagă că în momentul actual dacă vrem să ne dezvoltăm și să mergem cu capul sus, nu numai prin țară, ci și prin străinătate, trebuie finanțarea sistemului sanitar. Sistemul sanitar a suferit ani și ani că a fost dat jos, numai declarativ au fost bani, dar real nu au fost bani. Spitalele care au avut influență la București, Municipal, Floreasca, Timișoara și în ultimul timp și Constanța... restul spitalelor au fost lăsate de izbeliște. Și Suceava cât a fost dl Flutur a avut un beneficiu extraordinar. În rest, dacă nu ai un sprijin acolo absolut nimeni nu se uită la tine”
Medicul ortoped susține că nu se poate face performanță atât timp cât sistemul sanitar nu este finanțat corespunzător.
Radu Malancea, medic șef Secția de Ortopedie.
„Nu poți cere performanță atâta timp cât nu finanțezi sistemul sanitar. Dar la noi se cere performanță fără a se finanța. Și chestia asta este folosită foarte mult în politică « ce prost este sistemul sanitar» Nu, sistemul sanitar la noi este foarte bun, cu oameni foarte buni, dar care nu pot să facă din rahat bici”
Managerul Corneliu Prepeliță a declarat că în ultimii ani s-au făcut investiții mari la Spitalul Județean „Mavromati”.
Declarațiile integrale pot fi urmărite în video de mai jos