Merele pentru păstrare au nevoie de sortare, de un spațiu răcoros și de verificări regulate. Câteva gesturi simple pot limita pierderile, fără promisiuni de durată identică pentru fiecare soi.
Toamna, lada cu mere ajunge repede în cămară sau beci, dar păstrarea începe din momentul în care fructele sunt culese și așezate separat. Pentru provizii se aleg exemplarele care arată sănătos, fără lovituri evidente, crăpături sau urme de putrezire. Fructele afectate nu trebuie amestecate cu restul lotului.
Merele lovite pot fi folosite mai repede la gătit sau procesate, dacă sunt încă bune pentru consum. Ideea este să nu rămână în lada destinată păstrării. Un fruct care începe să se strice poate afecta și merele aflate lângă el, mai ales într-un spațiu închis și cu aer puțin.
Este util ca loturile să nu fie înghesuite. Lăzile curate, puțin adânci și așezarea atentă fac mai ușoară observarea problemelor. Nu există însă o regulă identică pentru toate merele: soiul, cât de coapte au fost la cules și condițiile din gospodărie influențează cât rezistă fiecare lot.
După sortare, merele se păstrează într-un loc răcoros, curat și ferit de îngheț. Un spațiu prea cald le poate grăbi coacerea și degradarea, iar umezeala excesivă poate crea alte probleme. Pentru gospodărie, important este să fie ales un loc stabil, fără schimbări bruște de temperatură.
Verificarea periodică a lăzilor este la fel de importantă ca sortarea inițială. Când apare un fruct moale, cu pete noi sau cu miros neobișnuit, acesta se scoate din lot. O verificare făcută din timp poate limita pierderile, fără să fie nevoie ca toate merele să fie mutate sau consumate în grabă.
Merele nu trebuie spălate înainte de depozitare, deoarece apa rămasă pe coajă poate adăuga umezeală inutilă. Spălarea se face înainte de consum. Dacă există îndoieli despre starea fructelor sau despre condițiile din beci, soluția prudentă este separarea lotului și consumarea mai rapidă a merelor care nu mai sunt potrivite pentru păstrare.
