Ministrul Muncii, Marius Budăi, a cerut oficial Comisiei Europene eliminarea procentului de 9,4% din PIB cheltuielile din PNRR.
Ba mai mult, Marius Budăi de pământ cu magistrații care și-au mărit salariile în plină criză.
„S-a trimis către Comisia Europeană oficial solicitarea de renegociere oficial. (Eliminare totală?) Noi am solicitat eliminare totală. (Ne dați toate garanțiile că va fi o nouă lege a pensiilor?) Plecăm de la legea existentă, 127 și avem 3 variante, chiar încă a patra cu Banca Mondială”, a spus Marius Budăi.
Întrebat despre o majorare a pensiilor, acesta a spus: „Există discuții permanente în coaliție de a fi atenți la evoluția cifrelor și de a fi extrem de atenți pentru a implementa măsurile din programul Sprijin pentru România”.
Referitor la sporuri, ministrul a explicat: „Nu există o variantă de tăiere. Este trecut într-un mod neprofesionist acolo un spor de 20%, nu pe anvelopa, ci pe persoană, însă noi acum suntem în discuție cu toate ministerele, cu propuneri pentru noua lege a salarizării, vom discuta, încât veniturile să nu scadă”.
„În timp ce noi ne luptăm cu această reformă a pensiilor speciale, într-o Românie paralelă sunt magistrații care și-au majorat salariile cu 25% retroactiv. Este o discrepanță între unele venituri și la un moment dat trebuie rezolvate, să nu mai avem pensii care să depășească veniturile în activitate, să nu mai avem portițe astfel încât să se poată abuza de anumite privilegii în baza unor legi speciale”, a mai declarat Marius Budăi, la Realitatea Plus.
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024