După o așteptare de ani de zile, lucrările la clădirea abandonată în care a funcționat Teatrul Mihai Eminescu par a se relua.
Primăria Botoșani a organizat o licitație pentru partea de consolidare a imobilului, fiind depusă o ofertă din partea unui constructor din Botoșani.
Săptămâna viitoare ar urma să fie semnat contractul pentru începerea lucrărilor.
„Marți o să semnăm și contractul. Ieri a fost ultima zi, au depus documentele, azi și mâine analizează și pregătesc raportul procedurii și marți i-am chemat pe cei de la achiziții, pentru a da drumul la lucrările care trebuie să fie finalizate în 6 luni de zile”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Așadar, timp de jumătate de an se va lucra pe partea de consolidare, urmând ca ulterior să fie continuate lucrările din primul contract, pentru reabilitare și dotare.
Valoarea totală a lucrărilor la teatru este de 23.944.057 de lei, respectiv 5.136.556 de euro. Lucrările la Teatrul „Mihai Eminescu” au început în vara anului 2014 însă s-au oprit după ce s-a constatat că sunt necesare lucrări suplimentare de consolidare, neincluse în proiectul iniţial. Niciun oficial din primărie nu şi-a asumat atunci responsabilitatea continuării lucrărilor, cu acoperirea costurilor suplimentare de la bugetul local.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024