Demarate în prima parte a verii, lucrările la una dintre cele mai importante străzi din Botoșani se apropie de finalizare. Primăria Botoșani a întrerupt circulația pe bulevardul George Enescu, pe sensul din apropierea Maternității.
Noaptea trecută erau montate indicatoare provizorii, dar și benzi reflectorizante în sensul giratoriu de la Casa Tineretului, precum și în intersecțiile cu Primăverii și Bucovina.
Șoferii care obișnuiesc să parcheze în zonă fuseseră avertizați din timp să își ridice mașinile, astfel încât nu a fost vreunul cu mașina blocată.
SC Conrec SA, firma care realizează investiția, a turnat deja un strat de asfalt pe segmentul delimitat de bulevardul Mihai Eminescu și strada Primăverii, iar astăzi urmează să continue cu celelalte straturi.
Sensul paralel de deplasare a fost asfaltat într-un week-end, pe 12 august mai exact.
Investiția a inclus și schimbarea bordurilor și montarea de pavele pe trotuare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024
Polițiștii botoșăneni, la datorie în minivacanță
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Sărbători pe patul de spital: Sute de botoșăneni internați la „Mavromati”
Oana Sava
May 01, 2024
Febra cumpărăturilor: Polițiștii locali au patrulat prin piață și au dat patru amenzi
Oana Sava
May 01, 2024
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024