Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că restructurarea aparatului bugetar ”este o prioritate și sunt decis să o duc la bun sfârșit”.
El a mai spus într-un comunicat că imediat ce va avea datele va anunța numărul de posturi care dispar de la Secretariatul General al Guvernului și din toate instituțiile subordonate.
Ciolacu, care e și președintele PSD, a făcut declarațiile după ce Ilie Bolojan (PNL), președintele Senatului, a început restructurarea aparatului birocratic și a anunțat tăierea a aproape 200 de posturi, scrie g4media.ro
”Restructurarea aparatului bugetar este o prioritate pe care am enunțat-o chiar în Parlament, la învestirea Guvernului, și sunt decis ca – indiferent de obstacole – să o duc la bun sfârșit! Reducerea de posturi demarată la Senat și Camera Deputaților reprezintă un pas firesc și așteptat de opinia publică, iar reprezentanții PSD sprijină și participă la acest demers. Faptul că, printre cei care au protestat la Senat, s-au aflat și angajați care în trecut au fost susținuți de PSD în funcții publice, reprezintă un demers personal al celor în cauză”, a mai spus Ciolacu.
Ciolacu a adus în discuție și asupra subiectului reorganizării teritoriale.
”Totodată, demararea procesului de reformă administrativ-teritorială este continuarea absolut necesară de care România are nevoie. Rezultatul trebuie să fie un sistem bugetar mult mai eficient, cu oameni valoroși, plătiți în funcție de performanță, ca în zona privată – nu cu sporuri precum cel ”de antenă″, devenite o obișnuință lunară absolut aberantă”, a mai spus șeful PSD.
Reorganizare teritorială propusă de PSD: Județele și localitățile care dispar de pe hartă
ANUNŢ Primăria Botoşani privind convocarea şedinţei ordinare din data de 26.02.2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 18, 2025
Peste 2 milioane de dolari! Fabrica Serconf, vândută unui dezvoltator imobiliar din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Feb 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 18, 2025
Noua taxă auto: Impozite mai mari pentru mașinile poluante și vechi
Redacția Botoșăneanul
Feb 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile