Continuă angajările la Spitalul Județean „Mavromati”, iar concursurile sunt în plină desfășurare.
Printre altele, unitatea medicală organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de infirmieră și un post de îngrijitoare în cadrul Secției Medicală II.
Și pentru aceste posturi există concurență, fiind 16 persoane înscrise pentru cele două locuri de infirmieră.
Persoanele doritoare să ocupe aceste posturi au susținut proba scrisă și au fost două candidate notate cu punctajul maxim. Cazurile în care candidații obțin note de 10 la proba scrisă sunt mai rare.
Cea mai mică notă a fost 3,50. Per ansamblu însă s-au obținut rezultate mari.
De asemenea, pentru postul de îngrijitoare s-au înscris două candidate. Una dintre ele a avut lucrarea anulată, iar cealaltă a obținut 55 de puncte.
Persoanele admise la proba scrisă vor mai susține o probă practică și un interviu.
Elsaco Electronic pe cale să reabiliteze termoficarea la Suceava, 52 de milioane de euro în joc
Redacția Botoșăneanul
Sep 18, 2024
Peste 7 milioane de euro! Profitul companiei Electroalfa a crescut cu 85% în ultimul an
Redacția Botoșăneanul
Sep 18, 2024
Cunoscută doctoriță din Iași, găsită moartă într-un hotel din București
Redacția Botoșăneanul
Sep 18, 2024
Tu știi cât câștigă un angajat de la McDonald’s, Spartan ori Mesopotamia? - CLASAMENTUL salariilor
Redacția Botoșăneanul
Sep 18, 2024
O nouă acțiune BLOCADA: Zeci de șoferi prinși „pe picior greșit”
Redacția Botoșăneanul
Sep 18, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile