În jur de 30 de locuri noi de parcare vor fi create.
Astăzi, primarul Cosmin Ionuț Andrei a inspectat șantierul din cartierul Rotunda, unde lucrările sunt executate în proporție de 80%.
Atât pe Aleea Constantin Gane cât și pe cele adiacente precum Călugăreni și Rozelor s-a intervenit la partea de reabilitare a trotuarelor, la refacerea carosabilului, la asfaltarea atât a celor peste 50 de locuri de parcare existente cât și a celor 30 de locuri noi ce urmează a fi înființate. Totodată s-a găsit o soluție și pentru înființarea unei noi căi de acces din strada principală – B-dul George Enescu aceasta fiind realizată cu succes.
Proiectul de reabilitare a cuprins inițial doar Aleea Constantin Gane. Însă lucrarea a devenit complexă, astfel că a fost reabilitat cartierul Rotunda aproape în întregime, fapt pentru care termenul de finalizare, prevăzut inițial pentru jumătatea lunii mai, a fost prelungit până la sfârșitul lunii iulie, lucrările până la momentul actual fiind în grafic.
„Sunt convins că, odată cu reabilitarea parcului de joacă de pe Constantin Gane, care este în curs de execuție, cartierul Rotunda va arăta complet diferit.”
a declarat primarul Cosmin Andrei.
Șfaițer avertizează Dinamo și FC Botoșani: Să aibă grijă
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
Târgul Liceelor organizat la Botoșani și Dorohoi – PROGRAMUL
Oana Sava
May 14, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Tânărul primar care candidează pentru un nou mandat – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024
ANUNȚ de MEDIU Primăria Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 14, 2024