Senatorul Lucian Trufin a candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani din partea PSD.
A fost învins la o diferență de doar 247 de voturi de candidatul PNL, Valeriu Iftime.
Lucian Trufin a fost prezent la ceremonia organizată de Biroul Electoral pentru a-și ridica certificatul de consilier județean.
Și a adresat următorul mesaj:
„Am primit cu onoare și recunoștință certificatul care dovedește alegerea mea în funcția de consilier județean. Emoția a fost puternică, pentru că acest document este semnat de peste 69.000 de botoșăneni care cred în mine. Ca atare, indiferent de poziția și contextul în care voi evolua, am datoria să mă dedic în totalitate comunității, să muncesc și să conlucrez pentru dezvoltare, în interesul superior al tuturor cetățenilor.
Voi continua să acționez cu bună credință, să cinstesc cuvântul dat și să-mi chibzuiesc deciziile cu frică de Dumnezeu. Sunt recunoscător pentru întreaga experiență care mi-a fost hărăzită, pentru fiecare obiectiv împlinit și pentru fiecare lecție. Voința oamenilor și voia de Sus rămân pentru mine îndreptarul suveran. Le mulțumesc tuturor botoșănenilor pentru sprijinul puternic, din care trag nădejde și tărie.
Le doresc succes colegilor consilieri județeni, prezenți sau absenți. Le urez dreaptă judecată tuturor celor care cârmuiesc viitorul județului nostru!”
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024