Liceenii din clasa a XI-a respectiv a-XII-a au susținut astăzi, 18 martie 2019, simularea examenului de bacalaureat, la Limba și Literatura Română.
La nivelul județului Botoșani au susținut „examenul fals” 3.054 de elevi din clasa a XI-a și 2.905 liceeni din an terminal.
Au fost însă și elevi care au absentat de la simulare. Mai exact, potrivit datelor transmise de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) au absentat 146 de elevi din clasa a XI-a și 181 din clasa a XII-a.
De altfel, la prima vedere se pare că subiectele nu le-au dat prea mari bătăi de cap elevilor, o bună parte dintre ei susținând că a fost ușor. Elevii botoșăneni au avut de rezolvat un subiect alcătuit din trei părți, la ultima parte liceenii fiind puși să realizeze un eseu despre o comedie a lui I.L Caragiale (cei din clasa a XI-a ), respectiv un eseu despre relația dintre personajele într-un roman interbelic (cei din clasa a XII-a).
„A fost destul de ușor, însă cred că nu am învățat eu destul ca să pot face toate subiectele. Adică un copil care învață ar putea să ia note destul de mari”,
a spus o elevă din clasa a XI-a
Elevii vor susține miercuri simularea la matematică sau la istorie, în funcție de profilul fiecăruia.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024