O conferință județeană antidrog este în plină desfășurare în aceste momente la Botoșani. La eveniment participă și Luciana Buliga, liberala de la Botoșani aflată la conducerea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA).
A fost invitată să ia cuvântul, iar în mesajul său pe care l-a citit de pe foaie, s-a referit la importanța colaborării dintre instituții în lupta cu drogurile.
Șefa de la „Antidrog” a susținut în fața participanților la conferință că este nevoie de un parteneriat solid între familie, școală și comunitate.
„Școala are un rol esențial. Profesorii sunt adesea primii adulți care observă schimbări în comportamentul unui elev, semne de retragere, de anxietate, de vulnerabilitate sau de presiune din partea grupului. În astfel de momente, atenția unui profesor face o diferență reală”, a transmis Luciana Buliga.
În același timp, părinții trebuie să ofere stabilitate, dialog și încredere.
„Numai împreună putem construi o rețea reală de sprijin pentru copii și pentru tineri. Rolul Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor este acela de a contribui la dezvoltarea unor politici coerente și a unor instrumente care să sprijine această colaborare între instituții.”, a mai punctat șefa de la centru
Scopul evenimentului este de a identifica soluții eficiente pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de risc privind consumul de substanțe în mediul școlar, dar și de a consolida colaborarea instituțională.
Discursul integral poate fi urmărit în video atașat mai jos