Cu domiciliul în Dorohoi, prefectul Dan Şlincu a votat sâmbătă în al doilea municipiu al judeţului.
S-a prezentat la secţia 104 împreună cu soţia sa, Daniela, după ce în perioada premergătoare referendumului nu a ascuns faptul că este un susţinător al familiei tradiţionale.
„Am votat așa cum ar trebui să facă toți românii, pentru a-mi exercita un drept constituțional. Referendumul acesta este foarte important, o dată pentru că a fost inițiat de trei milioane de români și pentru faptul că este cea mai puternică formă de exprimare a suveranității poporului nostru”,
Dan Șlincu, prefect Botoşani.
Instituţia pe care acesta o conduce coordonează practic organizarea la Botoşani a referendumului din zilele de 6 şi 7 octombrie.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
.
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024