Polițiștii botoșăneni i-au reținut plăcuțele de înmatriculare și au dispus suspendarea dreptului de utilizare a mașinii.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație.
Astfel, în timp ce se aflau pe drumul comunal D.C. 31, în comuna Stăuceni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din comuna Sulița.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta 4 persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului, prin reținerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.
Asistentă falsă reținută de Poliție: Este bănuită că a furat din banii unor săraci
Redacția Botoșăneanul
Sep 13, 2024
Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la înălțime de salvatorii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Sep 13, 2024
Slujbe speciale pentru părintele Ioan, IPS Teofan vine la Botoșani pentru oficierea înmormântării
Redacția Botoșăneanul
Sep 13, 2024
Gabriela Erdic
Sep 13, 2024
Fără acte la control: Un bărbat din Suceava a dat de probleme la Botoșani
Andreea Coțovanu
Sep 13, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile