Astăzi se împlinesc 10 ani de la incendiul din Clubul Colectiv, un eveniment care a marcat profund viețile supraviețuitorilor. După ani de recuperare, unii și-au schimbat profesiile, în timp ce alții s-au implicat civic sau politic.
Incendiul din seara de 30 octombrie 2015, din Clubul Colectiv, a curmat viețile a 65 de tineri și a rănit alți 162. Mulți dintre aceștia au rămas cu sechele pe viață.
Supraviețuitorii de la Colectiv au traversat o perioadă de suferință intensă, acumulând fiecare între 20 și 30 de operații pe parcursul unei convalescențe care a durat ani de zile. Reveniți din această experiență traumatică, ei afirmă că percep lumea într-un mod diferit.
HotNews a stat de vorbă cu Bogdan Moleșag, Adina Apostol și Adrian Albu, trei dintre supraviețuitorii cărora incendiul din Colectiv le-a schimbat radical existența.
Bogdan Moleșag, în vârstă de 28 de ani la momentul tragediei, era toboșar în trupa Up to Eleven și operator de imagine la Prima TV.
A suferit arsuri grave și a fost inițial internat la Spitalul Sfântul Ioan, unde a fost singurul supraviețuitor din salon. Pe 7 noiembrie, a fost transferat în Belgia, supraviețuind unui stop cardio-respirator la aterizare. A ajuns la Spitalul Militar din Bruxelles, unde și-a recăpătat cunoștința după 3 săptămâni.
I-au fost amputate 6 degete de la mâini și a trecut prin peste 20 de operații.
Într-un dialog cu HotNews, Bogdan Moleșag a declarat că a avut nevoie de doi ani pentru a-și relua viața după incendiu.
„Cel puțin în primul an și jumătate a fost foarte greu, am făcut foarte multe operații, eram dependent de ceilalți. Eram neputincios total, nu puteam să fac mai nimic singur, având probleme atât de mari cu mâinile. Am stat și foarte mult timp internat, am avut amputațiile pe care le-am avut, iar după asta, recuperarea este foarte grea. Am avut niște intervenții chirurgicale foarte dificile, care au durat”, a povestit Bogdan Moleșag.
În această perioadă, a avut „foarte mult timp de reflecție”: „Să mă gândesc, să analizez, să le întorc pe toate părțile. Pentru că nu puteam decât să stau pe un pat de spital și să îndur. Nici măcar nu puteam să mă întorc de pe o parte pe cealaltă.”
În spitalul din Belgia, a discutat intens cu psihologul de acolo. A mărturisit că psihologia, deși nu era o pasiune, reprezenta un domeniu de interes mai vechi.
Fiind grav rănit, își amintește că ceilalți supraviețuitori români din spitalul belgian veneau frecvent la el în rezervă: „Și le tot propuneam să vorbim despre ce s-a întâmplat cu ei, cum se simt, cum au trăit seara respectivă. Eu neavând studii de specialitate sau altceva. Dar făceam chestia asta nativ, îmi dădeam seama că îmi face bine să vorbesc despre lucrurile acestea”.
Pe parcurs, „discutând cu fiecare, ne ascultam unii pe alții și mi-am dat seama că ne făcea bine”.
La doi ani de la incendiu, Bogdan Moleșag a decis să se înscrie la Facultatea de Psihologie:
„Pentru că mi-am dat seama că experiența prin care am trecut mă va face folositor și pentru alți oameni și îmi va da o maturizare forțată și o altă viziune asupra vieții și a posibilității pierderii ei, și evident și o reziliență sporită. M-am gândit că aș putea fi un exemplu pentru alți oameni care trec prin momente dificile.”
A existat și o „parte pragmatică”: „Mi-am dat seama că nu aveam cum să mai fac ce făceam înainte (de incendiu – n.red.) pentru a-mi câștiga existența. Eram operator imagine la un post de televiziune și eram toboșar într-o trupă. Mi-am dat seama că nu voi mai putea face chestiile astea”.
Bogdan a urmat cursurile Facultății de Psihologie la Universitatea din București, apoi un masterat în psihoterapie. A urmat formare în psihoterapie și acum deține propriul cabinet.
După ce a început să profeseze ca psihoterapeut, Bogdan Moleșag a vizitat, din proprie inițiativă, pacienți adolescenți cu arsuri grave, internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București: „Am fost eu din proprie inițiativă și am vorbit cu ei. Am fost de mai multe ori. Ei, aflând că și eu am trecut prin același lucru, prindeau puțin mai multă încredere. Și, evident, îi asculți altfel atunci când știi cu ce se confruntă”.
Totuși, a adăugat el, „o traumă fizică nu este neapărat mai puternică decât una emoțională. Când sunt toate combinate, este într-adevăr un cocktail cât se poate de nociv”.
A menționat că a lucrat și continuă să lucreze „cu mulți oameni traumatizați din mai multe puncte de vedere, nu doar fizic”.
Bogdan Moleșag și-a scris lucrarea de licență pe tema supraviețuitorilor de la Colectiv: „Iar concluzia a fost că, indiferent dacă ești afectat fizic sau nu, din punct de vedere psihic toți sunt afectați: tulburare de sindrom de stres post-traumatic, anxietate, depresie, în zona acestui spectru”.
La 10 ani de la incendiu, el consideră că viața sa nu ar fi luat această direcție fără tragedia de la Colectiv.
„Există conceptul de creștere post-traumatică, după un astfel de eveniment. Sunt multe cazuri de oameni care și-au descoperit vocații diferite, care au avut puterea să se adune. E foarte important ca în tot acest timp să ai parte de sprijin. Iar eu am avut și din partea soției, și din partea familiei, a mamei și a surorii. Am avut timpul și sprijinul necesar să îmi urmez această chemare”.
Recent, a reînceput să cânte la tobe: „Nu la fel de mult ca înainte, evident. Dar m-am chinuit foarte mult, iar acum am niște mănuși pe care le-am ajustat și am început din nou să cânt la tobe”.
Adina Apostol avea 26 de ani în octombrie 2015. În seara de 30 octombrie, a ajuns la Spitalul Elias cu arsuri pe 50% din suprafața corpului, având șanse minime de supraviețuire.
După o săptămână, a fost transferată în Belgia. A fost internată, iar în lunile următoare a rămas acolo pentru recuperare, imposibilă în România la acea vreme.
Își amintește că „la început a fost foarte greu – și încă este – fizic, din punctul de vedere al mobilității pielii. Și așa va rămâne toată viața. Nu știu cine poate să se obișnuiască ca, dintr-odată, să nu mai poată îndoi mâinile complet, să nu mai poată să strângă pumnii complet, să nu mai poată face anumite mișcări”.
„A fost foarte greu să depășesc momentul – și prima perioadă pe care am avut-o în spital, și tratamentele care au urmat. Să îmi văd tenul ars, eu, care eram înnebunită să am pielea perfectă să îmi tratez fiecare coș sau punct negru”.
Alina Apostol a povestit că, în primele luni, ea și ceilalți supraviețuitori aflați în Belgia au încercat să își reia „cât de cât viața”: „Mai ieșeam, ne vedeam unii cu alții, cântam, jucam cărți. Încercam să avem o viață socială, chiar dacă era doar între noi”.
Sursa https://www.hotnews.ro
