Jucător desființat după meciul dintre CFR și Botoșani: Dacă ți-e frică, lasă-te!

Basarab Panduru a vorbit în termeni duri despre Alessandro Micai, portarul CFR-ului la meciul cu FC Botoșani, în etapa 6 din Superliga. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor 3-3, iar italianul a avut o prestație de coșmar.

 

Acesta a greșit grav la primul gol, marcat de ucraineanul Mykola Kovtalyuk (30 de ani). Micai a degajat direct în atacantul oaspeților, iar balonul a ricoșat în propria poartă.

 

Ulterior, la golul 2 marcat de Riad Suta cu capul, portarul italian putea face mai mult, însă n-a reușit să evite golul.

 

CFR Cluj a condus de trei ori în Gruia, însă n-a obținut victoria și bifează o contraperformanță istorică, nemaiîntâlnită de 20 de ani.

 

„Normal că ai fi supărat dacă ai fi la CFR. Ai dat 3, dar iei 3 și cum le iei? De jocul de atac ești foarte mulțumit și spui că mâine, dacă avem din nou 30 de șuturi pe poartă, probabil vom câștiga, dar nu e vorba de mâine, ci despre azi.

 

La primul gol ai impresia că nu e vorba de un portar, ci că a intrat un jucător căruia îi e frică să dea cu mâinile, ci cu piciorul. Pare că nu e obișnuit. Zici că a intrat Pancu în poartă, dar Pancu cred că o apăra. Ți-e frică? Dacă ți-e frică, lasă-te! Dacă tu dai cu piciorul în loc să o prinzi...

 

Și la golul 2 o boltă, iar tu ai vrut să ieși, te-ai retras, nu te-ai dus pe mingea aia... și uite după ce ai 1-0, 2-1, 3-2 se termină egal. Micai e la doi metri, iar după vede mingea și în loc să iasă pe mingea aia se retrage”, a „tunat” Basarab Panduru, la Prima Sport.

 

Secundul lui Dan Petrescu, după remiza cu Botoșani: Am avut extrem de multe ocazii, dar am întâlnit un portar în formă maximă

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare