Acțiune complexă în trafic a echipajelor de la Biroul Rutier Botoșani.
A avut loc sâmbătă, pe data de 9 decembrie 2017, când poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat o acţiune având drept scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.
Cu ocazia acţiunii au fost verificate în trafic 63 de autovehicule, fiind aplicate 33 de sancţiuni în valoare totală de peste 11.000 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 17 pentru alte abateri.
A fost reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice un permis de conducere.
Pentru neregulile tehnice constatate, a fost retras un certificat de înmatriculare pentru vehicule.
Avertisment de la Poliție:
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă generează accidente cu urmări din cele mai grave!
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
ALARMĂ într-o comună: O pădure, la un pas de a fi mistuită de flăcări
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Patru subofițeri botoșăneni, printre cei mai buni pompieri militari din România la atletism
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024