Din seria femeilor puternice de la Botoșani, astăzi este despre Daniela Șfaițer. O doamnă care probabil nu are nevoie de foarte multe cuvinte de prezentare. Este recunoscută dacă apare în public și asociată cu imaginea soțului. Cei care au cunoscut-o personal cunosc sentimentul pe care-l oferă Daniela Șfaițer, femeia care te hipnotizează prin felul ei de a fi.
Probabil că ai fi capabil să o asculți vorbind zeci de minute în șir fără să realizezi cum trec minutarele ceasului. Și nu ar fi nicidecum un timp pierdut, pentru că de la doamna Șfaițer pleci cu ceva învățăminte. Și cu dorința de a deveni un om mai bun.
Daniela Șfaițer este soție, mamă și femeie de afaceri. Este căsătorită de 33 de ani cu singurul bărbat pe care l-a cunoscut în viață, Cornel Șfaițer care i-a devenit pe lângă soț și prieten, partener în afaceri, sfetnic, stâlp. Și mama a două fete frumoase, Kathy (29 de ani) și Alice (22 de ani).
La 53 de ani, Daniela Șfaițer se poate considera o femeie împlinită și puternică deopotrivă. Viața i-a oferit multe și din fiecare zi, întâmplare, necaz sau bucurie a extras câte ceva. Și-a educat fiicele să respecte oamenii, să nu întoarcă spatele nimănui și să vorbească cu toată lumea, să-și respecte cuvântul dat și să nu uite de nicio promisiune făcută. Și să pună cel mai mare preț pe familie.
„Dacă cineva îmi critică familia, devin leoaică”, spune râzând Daniela Șfaițer.
.JPG)
Cum ar trebui să fie o femeie puternică?
Daniela Șfaițer: O femeie puternică trebuie să fie o femeie cerebrală în primul rând, din toate punctele de vedere. Să fie sănătoasă în primul rând, să aibă sprijinul familiei, pentru că fără familie nu se poate. Al copiilor, a angajaților. O femeie cu suflet, fără suflet, nu se poate face nimic. Eu asta am considerat, în toată activitatea mea, dacă nu ai suflet nu faci nimic. Și pentru ca succesele tale să fie îndeplinite trebuie să faci zeciuiala. Eu am făcut zeciuiala. Ce înseamnă? Ca în Biblie, să dai a zecea parte din profitul tău pe un an. Eu asta fac.
Și cui dați?
Daniela Șfaițer: Oamenilor care mă ajută. Fac înmormântări. Ajut oameni săraci, copii. La Biserică. Eu, de exemplu, se fac pomeniri de bătrâni. Noi, familia Șfaițer sprijinim asta. La Anul Nou, copiii care vin cu uratul. Eu consider că aia este o zeciuială. Și asta îți dă putere să mergi mai departe. Ai realizat și de multe ori spui așa: muncesc ce muncesc dar trebuie să donez acea a zecea parte.
De când continuția tradiția asta?
Daniela Șfaițer: De când mă știu. De când sunt căsătorită. Soțul meu, Cornel Șfaițer m-a învățat chestia asta. El asta face în viața de zi cu zi. Așa suntem noi. Deci, este o zeciuială care trebuie dată.
Dv. vă considerați o femeie puternică?
Daniela Șfaițer: Da. Mă consider, de ce? Pentru că am pornit de jos. Am fost un om foarte modest la origini. Acum 33 de ani când m-am căsătorit cu Cornel Șfaițer, fără tată de la 16 ani, am luat viața în piept de la 16 ani. Mi-am ajutat fratele, mama. Iar Cornel Șfaițer m-a schimbat, m-a educat practic să fiu un om puternic. Mi-a dat niște sarcini pe care trebuia să le duc la capăt. Plângeam de multe ori pe la colțuri și apoi mă arătam că sunt bine, dar numai Dumnezeu mă știe cum eram.
Pe lângă soț v-a fost și partener…
Daniela Șfaițer: Da. Partener în primul rând. Nu știu, fără el cred că reușeam. Dar nu, cum se spune că, în spatele unui bărbat puternic, stă o femeie puternică. La fel, în spatele unei femei puternice stă un bărbat, oricânt spune ea că nu recunoaște chestia asta. Pentru că așa e societatea românească, asimilează o femeie și un bărbat. Doi. Asta înseamnă întotdeauna, nu unul, ci doi. Doiul acela care este datorită soțului și a soției. Altfel, dai din aripi, dai din mâini și înoți în vid. Așa e societatea românească. Eu totdeauna am fost asociată ca soția lui Cornel Șfaițer. La început m-am supărat, dar după aceea mi-am dat seama că numai asociată cu el eu pot fi ce sunt. Cu toate că meritele mele sunt personale. El m-a lăsat să muncesc, să mă zbat, să văd ce înseamnă să fiu mamă, să fiu soție, să fiu partener de afaceri. M-a educat în spiritul nemțesc. Educație nu cu biciul, dar pusă la punct prin vorbe, prin dojană.
Pe lângă ajutorul dat de soț cum ați reușit să dobândiți succesul și pe plan profesional dar și în viața personală, cu o familie model?
Daniela Șfaițer: Când m-am căsătorit la 21 de ani, am considerat că familia este sfântă. Din ce am văzut și la părinți, eu provin dintr-o familie modestă cu frică de Dumnezeu. Și familia trebuie să fie unită ca să putem merge mai departe. Și m-am împărțit. La început, când eram mai tânără, făceam opisul dimineața. De la ora 4:00, că eu făceam și naveta cu fetele, de la ora 4:00 până la ora 8:00 când le lăsam la școală eram mamă. Micul dejun, pregătit, îmbrăcat, pieptănat, spălat, făcut codițe, ghiozdane, lăsat copil la școală, la grădiniță. După ce le lăsam pe ele, eram femeie de afaceri până la ora 14:00, 15:00. Cât erau mici. După ce le luam de la școală eram din nou mamă, lecții, mâncare, menaj. Și după aceea în weekend, când Cornel spunea că avem petreceri, eram doamnă.
Ce credeți că este mai greu, să fii mamă de băiat sau de fată?
Daniela Șfaițer: Nu știu, eu am fete. Eu cred că adolescenții toți sunt la fel. Aceeași atenție, au nevoie și băieții și fetele. Când sunt mici au nevoie de o anumită atenție, când sunt mari, mai ales adolescența. La generația asta e cruntă. Diferența între fetele mele este de 7 ani și 1 lună. Diferența din Kathy și Alice, copiii mei, adolescența lor a fost total diferită. Zbuciumurile au fost totale și altfel. Trebuie să fii prietenă cu ei, trebuie să te joci. Eu m-am jucat, am făcut excursii, am pictat, am desenat, am făcut tot ce înseamnă activități școlare și extrașcolare. La un moment dat, fiica mea spunea: auzi, fată, știi…- Da, fată…- Aa, tu ești mama. Deci, mă considera ca pe o prietenă, uita cu cine vorbește. Să știi să le atragi, mai ales că-s fete. Ce înseamnă pubertatea, relația cu un băiat, ce înseamnă o prietenie. La băieți probabil că la fel este. Și atenția, măcar un părinte trebuie să o aibă asupra copiilor. Că-i pierzi. Le pierzi sufletul. Și dacă le-ai pierdut sufletul nu poți să-i mai câștigi. Foarte greu. Măcar un părinte, dacă unul este foarte ocupat. Trebuie să stai cu ochii pe ei: s-a lovit, plânge din dragoste, prima iubire ratată. Prima căzătură de pe bicicletă. Eu le-am învățat să meargă pe role. Pe biciclete, pe patine. Cu mașinuțele, tot ce înseamnă copilărie.
Care a fost cel mai fericit moment din viața dv?
Daniela Șfaițer: Nașterea copiilor. Nu știu, m-am împlinit ca soție, ca femeie. Toatele cele 9 luni cât au stat în mine, simțeam cum mișcă, vorbeam cu ele. De multe ori, Cornel era plecat, mi-a fost greu mai ales cu asta mică, am avut o sarcină toxică. Vorbeam cu ea și spuneam: să știi că acum uite asta fac, tu trebuie să fii cuminte. Și mă asculta. Și simțeam că toate supărările mele le transmit copilului. Când eram foarte supărată, copilul era agitat și când eram veselă era altfel. Ceea ce transmite mama copilului intrauterin, se adeverește. Eu și acum de exemplu, dacă mă gândesc la o fată: oare Kathy ce face? Nu durează mult și ea mă sună: mama, ce faci? Esteo legătură invizibilă, sufletească, dragostea aia necondiționată. Când au fost bolnavi copiii mei eu am fost nebună. Au trecut prin toate, rupt mâini, picioare, pojar, alte probleme ale lui Alice mai grave, eu făceam treburile dar sufletul mi-era acolo, lângă copil.
Și cea mai mare dezamăgire a dv.?
Daniela Șfaițer: Când m-au trădat prietenii. Am vreo cinci, șase ani de când m-am retras din așa zisa lume mondenă. Deci, m-am retras. Sunt foarte reticentă, nu mai sunt cea care am fost, pentru că am fost trădată de foarte mulți oameni și eu mi-am dat sufletul pentru oricine. La mine prieten a fost chiar o simplă cunoștință sau un om care m-a ajutat la greu. Mai ales copiii. Am avut oameni care m-au ajutat, asistenți, medici. Femeia din casă, am o femeie, pe dna Antonica care m-a ajutat când am avut probleme foarte mari. Pentru femeia aceea rămân veșnic îndatorată, nu am cuvinte să-i mulțumesc până când nu închid ochii. Fără ea nu rezistam în anumite momente. Și am dat sufletul și pentru finii pe care i-am botezat. Oricând mi-au bătut la ușă i-am ajutat și la bucurie și la necaz, finii de cununie. Dar atunci când ți-ai bătut joc de numele meu și de mine ca persoană, te-am exclus din viață. Ridic așa un zid, vorbesc cu toată lumea, nu sunt omul care nu vorbesc, bună ziua, dar nu mai pot sta la o cafea și să vorbesc liber. Nu mai pot. Am fost trădată de prea multe ori și nu mai vreau.
Care este modelul dv feminin în viață, femeia care v-a inspirat cel mai mult?
Daniela Șfaițer: Bunica mea dinspre mamă. Maria o chema. O femeie mărunțică de la țară, mi-o aduc aminte, o femeie trecută prin toate greutățile, o femeie de fier. Din nimic făcea o ciorbă pentru noi, nepoții. Bani nu erau atunci, dar era veselie. Cea mai frumoasă copilărie a fost la țară, la bunica mea. Și vedeam ea cum se zbate, era croitoreasă, făcea rochii, fuste. Din bănuțul care-l făcea, sau făcea un troc, îi aducea o găină, ori 3 lei cum era pe atunci. Și bunica mea a fost o femeie care nu s-a lăsat, răzbea așa bolnavă. Țin minte a venit prin ploaie ca să aducă vaca, o vedeam că e femeia care poate orice. Nu a fost o femeie plângăcioasă și nici eu, m-am lovit, m-am ridicat. Și totdeauna bunica îmi spunea: tu trebuie să fii cea puternică, să o ajuți pe maică-ta. Să nu lași ceva să te îngenucheze, niciodată. Și pe ea nimeni nu a îngenuncheat-o. Numai boala, a murit tânără, la 67 de ani. A fost o femeie extraordinară.
La nuntă la mine, Doamne, nu am să uit. Mi-a adus cadou și acum le am, o oală de tuci, un ceaun, o mașină de carne și o plapumă. Plapuma o am și acum în pod, pentru că o țin amintire. Oala o am și ceaunul. Sunt de la bunica. – Să ai amintire fată când pornești în viață, îți trebuie oala, îți trebuie ceaunul. Cum erau bătrânii. Și ce s-a distrat bătrâna la nunta mea, ce a dansat, cu toată lumea vorbea, nu-i cunoștea, dar vorbea cu toată lumea. A fost o femeie extraordinară. Mama mea nu, a fost altfel, mai prăpăstioasă.
Ce vă doriți să realizați de acum încolo?
Daniela Șfaițer: Copiii mei. În primul rând, Alice să o ajut să-și termine studiile, e anul trei la FEAA. Îmi doresc să facă masterul și ea a zis că-și dorește master tot în afaceri. Să-i fac și ei o nuntă cum i-am făcut lui Kathy și să fiu sănătoasă, să-mi dezvolt activitatea mea, cu franciza „La doi pași”. Și să fiu sănătoasă.
Daniela Șfaițer se ocupă de Salonul Crescendo din Vorona și de magazinul „La doi Pași”. Muncește chiar și 12 ore pe zi, alături de angajații ei cu care, de-a lungul anilor a legat prietenii strânse. Are salariați cu vechime de 22, 17 sau 10 ani. Spune că nicio afacere nu este una de succes dacă nu ai oameni în jurul tău pe care să te poți baza. Și dacă nu ești om la rândul tău.
Urmărește-ne și pe Google News
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
