Născut în 1973 la Timișoara, Cătălin Ranco Pițu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Ecologice București. În 2016, a fost transferat de la Parchetul Militar Timișoara la Secția Parchetelor Militare din București pentru a se ocupa de Dosarul Revoluției. Patru ani mai târziu a fost numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, unul imens, cu 3.000 de volume și 600.000 de file, prin care au fost trimiși în judecată actorii principali ai evenimentelor din decembrie 1989: Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, și generalul (rtr.) Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
În 2023 s-a pensionat și ca general în rezervă a scris mai multe cărți despre ceea ce s-a întâmplat în acel însângerat decembrie. Ultima apariție editorială, ”Teroriștii din decembrie 1989 – Mituri și Manipulări”, a fost lansată luna aceasta la Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV), ocazie cu care a acordat un interviu pentru Botoșăneanul.
- Sunteți aici, la Suceava, pentru lansarea cărții "Teroriștii din decembrie 1989 - Mituri și manipulări". Vreau să vă întreb mai întâi ce v-a determinat să scrieți această carte?
- A venit cumva de la sine această carte, pentru că înainte de această carte am scris "Ruperea blestemului", prima mea carte, o carte care a avut spre surprinderea unora, inclusiv a mea, mult succes. A fost și este în continuare, din câte știu, cea mai vândută carte în categoria non-ficțiune în ultimii ani, ceea ce mă bucură, sincer. Arată că oamenii în continuare sunt interesați de ceea ce s-a întâmplat aproape acum 37 de ani și acest lucru mă bucură. Ulterior cărții "Ruperea blestemului", am scris și cartea despre Mineriada din iunie 1990, iar această carte despre fenomenul terorist a apărut cumva ca fiind o necesitate, pentru că în cele mai multe locuri unde m-am întâlnit cu studenții sau cu alți oameni interesați de Revoluție, cele mai des formulate întrebări erau referitoare la fenomenul terorist: De ce așa? De ce acolo? Cine? Cum? Când? Asta îi preocupă pe oameni și este normal să fie așa, astfel încât am decis să scriu o carte având ca subiect fenomenul terorist din decembrie '89. Este prima carte, volumul de informații este foarte mare, astfel încât a părut ca o necesitate scrierea unei a doua cărți despre fenomenul terorist și asta se va întâmpla în prima jumătate a anului viitor. Dar este, din punctul meu de vedere, o carte care ajută pe toți cei interesați în legătură cu fenomenul terorist să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie '89.
- Sunt lucruri pe care nu le-ați putut spune în calitate de procuror și pe care le puteți expune, exprima în carte?
- Da. Ca procuror, ca magistrat în general, ești constrâns de ceea ce spune legea penală. Să răspund foarte simplu, în Justiție contează ceea ce poți proba, nu ceea ce știi. Acesta este, am putea spune, un principiu foarte important pe care mulți nu-l înțeleg, astfel încât ca procuror, atunci când am semnat rechizitoriile în dosarul Revoluției, așa zis dosar al Revoluției, am fost limitat la ceea ce puteam proba cu certitudine. Pe lângă această certitudine erau și foarte multe teorii în proporție foarte mare plauzibile pe care nu le-am putut folosi în actul oficial din Justiție, însă aceste teorii care au în spate la rândul lor un probatoriu substanțial au fost analizate prin cărțile mele. Întotdeauna, prin ceea ce am scris, l-am invitat pe cititor să analizeze prin propriul filtru ceea ce scriu eu, să nu mă creadă pe cuvânt, să raționeze, să delibereze și apoi să tragă propriile concluzii. Însă cred eu că oricine citește cartea își dă seama că am folosit în carte, într-o proporție covârșitoare, probatoriul din dosarul Revoluției, iar în plus față de acest probatoriu am venit cu logica de partea mea, deducția logică face parte din argumentație întotdeauna și toate teoriile care sunt argumentate zic eu că merită a fi avute în vedere. Repet, cititorii cărților mele să decidă singuri dacă am sau nu dreptate. Eu sunt convins că am dreptate pentru că, chiar m-a pasionat subiectul și am lucrat în dosarul Revoluției și apoi ca scriitor al acestor cărți cu foarte multă pasiune și onestitate.
- Vorbim așadar despre teroriști. Există o frustrare generală în societatea românească și o întrebare rămasă de aproape 37 de ani de acum: Unde sunt teroriștii aceia care au împușcat oamenii la Revoluție? Au existat sau nu au existat?
- Este o întrebare care într-adevăr încă se pune. Răspunsul meu este tranșant. Nu poate nimeni, întreaga societate românească nu poate prezenta... nici, nu a putut și nici nu poate și nici nu va putea prezenta nici măcar un singur terorist pentru că fenomenul a fost inventat. Teroriștii nu au existat. După 22 decembrie a fost cu totul și cu totul altceva. A fost pusă în practică o uriașă inducere în eroare, despre care vorbesc inclusiv în cartea aceasta intitulată ”Teroriștii din decembrie 1989”. Fenomenul a fost gândit și executat de noua putere politico-militară concentrată în jurul lui Ion Iliescu. Ion Iliescu care, evident, n-a fost singur în acest demers de inducere în eroare a întregii opinii publicii românești, a fost ajutat de liderii militari din acel moment de la MApN. Și ceea ce spun eu acum se oglindește între coperțile acestei cărți, de exemplu, despre terorism. Tot ceea ce spun eu este argumentat și argumentat foarte complex cu o paletă foarte largă, aș putea spune cât se poate de largă, probatorie referitoare la acest fenomen terorist din '89.
- Deci nu am avut teroriști, dar totuși am avut cel mai mare număr de morți la Revoluție, a fost cea mai sângeroasă Revoluție din tot blocul estic și atunci... Cine pe cine a omorât la Revoluție?
- După 22 decembrie au murit peste 850 de oameni.
- Asta vreau să vă spun că, la noi, în România, au murit mai mulți oameni după ce Ceaușescu a fost evacuat de pe Comitetul Central, când a pierdut puterea.
- Corect, Ceaușescu a fost evacuat și acela a fost momentul în care a pierdut toată puterea în Statul Român. El ca și comandant suprem al Forțelor Armate și-a pierdut total puterea exercitată asupra Forțelor Armate, a devenit un simplu cetățean al acestei țări, a fost reținut la Târgoviște timp de 3 zile, unde a și fost executat în 25 decembrie, el nu a coordonat, nu a mai controlat absolut nimic, nici măcar propria viață.
- Și în tot acest timp au murit sute de oameni.
- În acest timp au murit 857 de persoane, plus peste 2.500 de răniți și alte tragedii în decembrie 1989. De ce? Este o întrebare absolut legitimă. De ce ar trebui să moară atât de mulți oameni? Iar răspunsul l-am dat, elaborat în cărțile scrise de mine: noua putere politico-militară cu scopul de a obține legitimitatea în fața opiniei publice, cu scopul de a face uitate anumite intervenții ale Armatei până la 22 decembrie - Să ne aducem aminte, Armata are o menire exclusiv de protecție a națiunii, Armata are cu totul și cu totul alt rol, nu să fie folosită și să asculte de ordinul unui comandant suprem nebun, care folosește Armata pentru a reprima propria populație. Armata a fost folosită de Nicolae Ceaușescu, alături de cei de la Ministerul de Interne, aici incluzându-i și pe cei de la Departamentul Securității Statului - Și tocmai această conduită rușinoasă a Armatei s-a dorit a fi cumva, dacă doriți, extrasă din mentalul colectiv. Și o spun foarte bine martorii cheie ai Revoluției, că pentru a se realiza această strategie de a spăla Armata pentru ceea ce s-a întâmplat până pe 22 decembrie a fost inventat fenomenul terorist.
- S-a inventat un dușman, practic.
- S-a inventat un dușman, în realitate inexistent, un dușman împotriva căruia națiunea română în ansamblu a simțit necesitatea de a se alătura CFSN și celor de la Armată pentru a învinge acest dușman care a fost prezentat ca fiind deosebit de crud, criminal, cu comportamente abominabile. Toată lumea a crezut că au existat teroriști în decembrie '89, toată lumea s-a alăturat celor de la CFSN în frunte cu Ion Iliescu și Armata care a părut ca fiind salvatoarea situației. Și astfel a spus-o recent fostul președinte Emil Constantinescu, a fost un președinte foarte interesat despre Revoluție, a scris și două cărți foarte bune despre Revoluția, a fost șeful CSAT și a spus un lucru extraordinar, că prin acest plan deosebit de inteligent al Noii Puteri, populația României în ansamblu ei a fost manipulată, păcălită și idealul anticomunist, de exemplu, manifestat de o bună parte a populației României, a fost transformat într-un obiectiv, într-un ideal antiterorist, pentru că pericolul terorist a fost atât de bine construit încât cvasi majoritatea opiniei publice din România a crezut în existența teroriștilor.
Teama a fost generalizată și reacția populației a fost pe măsură. S-a arătat cu degetul spre fostul Departament al Securității Statului ca fiind cel care orchestrează fenomenul terorist. Este fals. Țin să o spun, Securitatea a fost odioasă la adresa acestei națiuni, Securitatea a mutilat spiritual această națiune până la 22 decembrie. Am și scris în această ultimă carte, că nu cred, în opinia mea, să fi existată în istoria României o instituție mai toxică pentru societatea românească decât Securitatea, dar, cu toate acestea, după 22 decembrie, Securitatea nu a acționat împotriva Revoluției și Revoluționarilor. Până la 22 decembrie, da. Categoric! Securitatea a fost criminală alături de Armată, alături de conducerea politică a României în frunte cu Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, dar după 22 decembrie au fost la rândul lor, au suferit o inducere în eroare precum o făcuseră ei peste patru decenii, adică s-au transformat din călău, din vânător în vânat, e adevărat, pentru șapte zile. După care și-au revenit și trăiesc foarte bine până în zilele noastre, sub diverse forme.
- Să înțelegem că sutele de oameni care au murit după ce Nicolae Ceaușescu a fost evacuat au fost împușcați de Armată în mare parte?
- Nu de Armată, au fost pe stradă, pe lângă forțele MApN, care au fost scoase total disproporționat, sute de mii de militari în toată România, zeci de mii de militari cu toată tehnica, cu blindate, cu tab-uri, tancuri, aviația militară a acționat, regimente întregi de mecanizate, vânători de munte, infanterie, toate forțele MApN au fost scoase pe stradă și cu toții au crezut că peste tot mișună securist-teroriștii. În paralel, în toată România și mai ales în București au fost zeci de mii de civili, cei mai mulți fără pregătire militară, înarmați până în dinți tot de Armată, cu armament și muniție de tip militar, care la fel au fost instigați, au fost manipulați să lupte împotriva teroriștilor inexistenți. Și în acest fel timp de aproximativ șapte zile, mai ales pe timp de noapte, aceste forțe care s-au aflat concomitent pe străzile marilor orașe din România au tras în ceea ce am denumit în carte foc fratricid generalizat. Am analizat fiecare mort de după 22, fiecare deces de după 22 decembrie și fiecare rănire de persoană și toate acestea își au explicațiile în focul fratricid. Se știe exact acum, după atâția ani, adevărat, că acei oameni care au murit după 22 decembrie au murit pentru că s-au identificat reciproc ca fiind dușmanul securist, în condițiile în care toți credeau că peste tot mișună securist-teroriștii, pentru că așa li se spunea la televiziune, așa le spunea noul lider Ion Iliescu la televiziune în mod repetat, Forțelor Armate ale României de la Ministerul Apărării Naționale li se comunica în permanență că peste tot, prin aer, pe sub pământ și pe pământ, acționează într-un mod odios forțele teroriste, care de fapt n-au existat. S-a repetat același scenariu. Foarte pe scurt, pentru că nu avem timp: de exemplu, de la punctul A se dădea ordin ca o unitate militară să plece în punctul B pentru că punctul B este ocupat de forțele teroriste. Peste 10 minute, după ce se punea în mișcare unitatea de la punctul A, spre punctul B, pentru a elibera punctul B, punctul B era informat de la același Minister al Apărării că spre ei se îndreaptă forțe teroriste cu scopul de a-i anihila și de a ocupa punctul B.
- Asta s-a întâmplat și la Aeroportul Otopeni.
- S-a întâmplat și la Otopeni și au fost sute de astfel de situații. Am proprietatea termenilor, în toată țara, au fost sute de astfel de situații în care de la vârful comenzii militare, adică Ministerul Apărării Naționale, au fost puse față în față, în situații de foc fratricid, unitățile militare ale Armatei Române. Ambele tabere, de fapt, făcând parte din aceeași tabără, fiind convinse că urmează a fi iminent într-o situație de luptă pe viață și pe moarte cu forțele teroriste despre care se știa că nu există. Și imaginați-vă că intercalate acestor unități militare, peste tot în România se mișcau zeci de mii de civili care la rândul lor credeau că există teroriști și care în mod neprofesionist deschideau focul împotriva a tot ceea ce mișcă suspect.
- Avem sute de morți și până la acel moment de evacuare de pe clădirea Comitetul Central și sute de morți după. Avem sute de condamnați pentru acele crime?
- Nu avem sute de condamnați. În schimb, avem în total 102 rechizitorii întocmite pentru conduite din timpul Revoluției la nivel național. Au fost condamnați definitiv și au executat pedepse grele cu închisoarea 25 de generali, atât de la Armată cât și de la Ministerul de Interne, mă refer aici la Miliție și Securitatea Statului. Și avem undeva la 200 și de cadre militare, atât de la MI cât și de la MApN, condamnate definitiv pentru represiunea exercitată până la 22 decembrie, dar și pentru conduite de după 22 decembrie. Nu este o justiție totală, dar este ceva ce nu poate fi negat. Vă dau câteva exemple ca să vedeți greutatea celor condamnați:
Nu e puțin lucru. Șefii Securității și după aceea anumiți lideri militari de la Timișoara, din alte orașe mari, 25 de generali. Lumea nu știe acest lucru în general pentru că nu s-a spus. Nu e o justiție totală, pentru că ar fi trebuit să fie, mulți au scăpat de Justiție pentru că sistemul nu a avut capacitatea să genereze justiție.
- Asta vreau să vă spun. Pare că au scăpat capii: Ion Iliescu, Nicolae Militaru.
- Da. Ion Iliescu a scăpat pentru că, și-o spun pe deplin conștient de ceea ce spun, Statul Român nu a dorit condamnarea unui fost șef de stat pentru crime împotriva umanității. Între timp Ion Iliescu a murit și nu se mai pune problema de a răspunde în fața justiției pământene, să-i spunem așa. Generalul militar a murit, dacă nu mă înșel, în 1996 sau 1997. Pe el nu l-a cercetat nimeni niciodată pentru că a fost un protejat al sistemului Ion Iliescu. Să nu uităm că Ion Iliescu a preluat puterea în decembrie 1989 și timp de 10 ani a deținut controlul direct a destinului acestei țări, plus ulterior, prin intermediul influenței uriașe pe care o avea, a controlat această țară și mult timp după ce n-a mai fost președinte.
- Noi suntem în nord Moldova, eu sunt de la Botoșani și aveam o întrebare referitoare la această zonă. În toate dosarele pe care le-ați instrumentat, ați avut referiri despre ce s-a întâmplat la Botoșani, de exemplu. Fiindcă noi, la Botoșani, avem totuși revoluționari, beneficiari de drepturi, de indemnizații.
- Putem discuta mult și bine despre drepturile revoluționarilor acordate în ultimii 37 de ani. Putem avea o discuție de principiu: dacă faci o revoluție pentru a avea drepturi sau marele beneficiu al unei revoluții înfăptuite este dobândirea libertății? Mulți sunt de părere că nu faci revoluție pentru a câștiga ulterior bani. Și dobândirea libertății este recompensa supremă pentru un revoluționar ar putea spune unii. Nu faci pentru bani sau pentru scutiri de impozite sau pentru dobândirea de terenuri sau alte drepturi. Pe de altă parte, Statul Român, politicienii din România, au considerat că revoluționarii merită aceste drepturi. Personal, sunt cât se poate de sincer, consider că persoanele decedate la Revoluție merită veșnică recunoștință, iar familiile lor, aparținătorii, copii, soți, soții, merită o recompensă financiară perpetuă, pentru că așa este normal, așa este în toată țara. Persoanele rănite în timpul Revoluției, la fel.
Dar ceilalți, din punctul meu de vedere, au obținut recompensa supremă prin răsturnarea regimului Ceaușescu și nu cred că, la nivel de principiu, cineva poate argumenta că face o revoluție pentru a câștiga pe viață bani. Și mai este o mare problemă cu, o problemă pe care cred că o acceptă toată lumea, au apărut foarte mulți revoluționari în toată țara, nu doar în anumite regiuni, care la o analiză profundă n-ar merita să aibă titlu de revoluționar. S-a făcut o mare nedreptate și din acest punct de vedere. Foarte multe persoane care n-au avut nici în clin, nici în mânecă, din niciun punct de vedere cu ideea de Revoluție, au titluri de revoluționar. Alții, care pur și simplu au scandat de două, trei ori împotriva regimului, la fel sunt revoluționari și din punctul meu de vedere, pentru a fi revoluționar trebuie să fi făcut un act cât de cât aproape de un act de eroism, un sacrificiu cât de cât, pentru că dacă nu lucrurile degenerează. Și la noi a fost scăpată de sub control inclusiv această problemă a titlurilor de revoluționari.
- Sunteți procurorul care a a semnat Rechizitorul Revoluției, practic. Ați simțit presiuni în acea perioadă, în acele momente, să nu faceți lucrul acesta?
- Nu! M-au întrebat mulți acest lucru, cât se poate de clar nu, pentru că s-au aliniat astrele, să spun așa. Ce vreau să spun? La vremea respectivă, când am început eu a ancheta, dar și când am terminat-o, președinte a fost Klaus Iohannis, care n-a pus presiune pentru singurul motiv că nu a fost interesat de acest dosar. Nu l-a interesat absolut deloc cum se soluționează dosarul Revoluției, ce se întâmplă, astfel încât din această nepăsare a rezultat un fapt pozitiv, culmea, ironia sorții, adică am putut lucra în liniște. Mai mult decât atât, la vremea respectivă, procuror general al României a fost Augustin Lazar, care și-a dorit cu ardoare soluționarea Dosarului Revoluției. Dar și șeful Secției Parchetele Militare pe vremea aceea, generalul Coșneanu, a dorit acest lucru, astfel încât am făcut parte din acea primă echipă care a avut ca obiectiv soluționarea dosarului, după care am rămas singur și nu m-am oprit din muncă. În primul rând pentru că mi-a plăcut să lucrez în acest dosar, nu căutați alte explicații. Mi-a plăcut, am făcut cu foarte multă pasiune această muncă și aș face-o oricând de la zero. A fost o mare plăcere să lucrez în acest dosar, deși munca a fost titanică și nu mă laud gratuit când spun treaba asta.
- Au fost forțe străine implicate la Revoluție în sprijinirea noii puteri?
- Nu, nu a fost nevoie de acest lucru, însă răspunsul e mai complex. Modificările din estul Europei au fost convenite la nivel înalt, adică cei doi piloni de putere la nivel mondial, URSS și Statele Unite, sau invers, cum vreți, au bătut palma pentru ca în estul Europei să survină modificări importante. Gorbaciov a vrut acest lucru, președintele Statele Unite la fel a vrut acest lucru și asta s-a întâmplat. Știm că în istorie, când marile puteri decid cu privire la destinul unor țări mici, mai devreme sau mai târziu asta se întâmplă. Așa au stat lucrurile, nu putem nega treaba asta, a început valul de schimbări în Europa de ești și România nu putea fi ocolită. Mai devreme sau mai târziu, cu revoluție sau cu o revoluție violentă, sau cu o revoluție de catifea, regimul Ceaușescu ar fi căzut. Poate nu în decembrie '89, poate în primăvara lui '90. Din păcate, la noi a fost violentă, a fost singura revoluție violentă. O spun cât se poate de clar și știu ce spun: nu a existat intervenție străină, directă, militară. În schimb, probatoriul din dosarul Revoluției a arătat că 9 din 10 personaje principale de la Revoluție au fost colaboratori ai Serviciilor Secrete Sovietice.
- Nicolae Militaru - GRU, da.
- GRU, în primul rând, și KGB, în plan secundar. Cu alte cuvinte, dacă privim din perspectiva asta, oamenii sovieticilor au exercitat lovitura militară de stat din decembrie '89. Dar vreau să închei prin a spune că în decembrie '89 au coexistat două fenomene.
- Mi-ați anticipat ultima întrebare: revoluție sau lovitura de stat?
- Îmi era teamă că nu mă întrebați asta.
- Aceasta era întrebarea finală.
- Au fost ambele, cât se poate de clar. Și asta nu este valabil doar în România. Istoricii, și am discutat cu mulți istorici, m-am și documentat, vor spune că aproape întotdeauna a existat o simbioză între revoluție autentică și lovitură militară de stat. A fost revoluție pentru că fără sutele de mii de români ieșiți în stradă nu ar fi căzut regimul Ceaușescu. Din păcate pentru noi, profitând de mișcarea revoluționară, un grup anteconstituit, adică grupul Ion Iliescu, un grup aservit Moscovei, a acționat foarte eficient în colaborare cu un grup de trădători de stat, pentru că astea sunt colaboratorii serviciilor secrete străine, indiferent că vorbim despre URSS sau o altă țară. Au acționat foarte bine, au făcut joncțiunea și începând cu 22 decembrie, ca la carte, au dat o lovitură militară de stat. Lovitură care nu s-ar fi putut da fără ca sute de mii de români să iasă în stradă într-o revoluție autentică. Adică au hibridat Revoluția cu lovitură militară de stat. Iar pașii acestei lovituri militare de stat pot fi analizați de oricine dorește să se edifice citind inclusiv cărțile mele. Nu vreau să spun că eu sunt deținătorul adevărului absolut. Ceea ce am spus eu a fost spus de foarte mulți oameni dinaintea mea. Dar acei oameni au spus pe diverse porțiuni, pe diverse segmente. Eu, din fericire, am avut ocazia, privilegiul, să pun cap la cap materialul din peste 3.000 de dosare, adică undeva la 600.000 de file cu probe, cu filmări, cu zeci de mii de declarații, sute de ore de filmări, documente militare clasificate de o importanță covârșitoare, toate puse cap la cap m-au ajutat să văd o perspectivă foarte largă asupra Revoluției și în cărțile pe care le propun eu spre lectură, se vede perspectiva asta națională a Revoluției. Și nu cred că exagerez când spun acest lucru, însă, așa cum am spus, să decidă cititorii dacă am sau nu dreptate cu privire la tot ceea ce spun despre decembrie '89.
