Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această seară.
S-a întâmplat în localitatea Câmpeni, comuna Prăjeni.
În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Conducătorii auto au fost găsiți încarcerați, dar conștienți. Pompierii au folosit accesoriile specifice pentru a fi extrași în siguranță. Bărbații, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.