Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a transmis bilanțul activității din anul 2023.
În cursul anului 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 1.238 controale.
Au fost constatate 1.179 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 127 sancţiuni contravenționale, din care 36 avertismente și 91 amenzi în valoare totală de 1.539.300 lei.
În cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 74 persoane prestând muncă nedeclarată, din care 46 persoane își desfășurau activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă și 28 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, motiv pentru care s-au aplicat 50 amenzi in valoare totală de 1.400.000 lei și 1 avertisment.
În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul anului 2023, au fost eliberate 25.758 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 860 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 199 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.
Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 2.994 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024