Inflația face un salt și urcă la aproape 10%, mult peste așteptările BNR. Ce se poate întâmpla în toamnă

Inflația, măsurată de Institutul Național de Statistică prin intermediul Indicelui Prețurilor de Consum, a urcat în august la 9,9%, de la aproape 8% luna trecută. Economiștii cu care HotNews a discutat spun că ne putem…

 

Inflația, măsurată de Institutul Național de Statistică prin intermediul Indicelui Prețurilor de Consum, a urcat în august la 9,9%, de la aproape 8% luna trecută. Economiștii cu care HotNews a discutat spun că ne putem aștepta la o inflație de două cifre în această toamnă.

Deși fiecare dintre noi o simțim de câte ori mergem la piață sau intrăm într-un magazin, există anumiți actori economici care se bucură atuncâ când inflația e ridicată. „Dacă ne uităm la episodul de majorare a ratei inflației care a început în anul 2022, de departe, Guvernul este cel mai mare câștigător din creșterea generalizată a prețurilor: Din cele 61 de miliarde de lei creștere a veniturilor bugetare în 2023, un total de 45 de miliarde au venit numai din creșterea prețurilor”, arată Adrian Codirlașu, președintele CFA România, într-o analiză recent publicată.

De asemenea, mai explică economistul român, o alta categorie de beneficiari ai unei inflații ridicate sunt debitorii. Iar principalul debitor din economia româneasca este Statul.

„Debitorii, cum ar fi guvernele și companiile, pot beneficia de inflația ridicată prin reducerea valorii reale a datoriei lor. Cu alte cuvinte, inflația ridicată face ca suma datorată să aibă mai puțină valoare în termeni reali, ceea ce înseamnă că debitorii pot rambursa datoria lor cu mai puține resurse”, explică Codirlașu.

Încheierea schemei de plafonare a prețurilor energiei electrice și al pachetului de consolidare fiscală a dus la reconfigurarea traiectoriei inflației, iar Banca Națională estima luna trecută că rata inflației va urca până la un maxim de 9,2% în septembrie, urmând să scadă ușor la finalul anului, până la 8,8%.

Energia electrică, fructele și produsele de igienă au înregistrat cele mai mari scumpiri în august, arată datele Statisticii.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu peste 10%, serviciile cu 9,85% iar alimentele cu circa 9%, potrivit datelor transmise de INS.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare