Noi nemulțumiri în rândul unor bugetari de la Botoșani care amenință că ies în stradă.
Se întâmplă în învățământ unde asistenții sociali, contabilii şi secretarii de şcoli au pierdut şi până la 500 de lei la salariu. Problema pleacă de la faptul că există discrepanţe mari între salariaţii unităţilor. Practic deși fac aceeași muncă iau bani diferiți.
„O singură rezolvare a fost până acum în ceea ce privește asistenții sociali. În cazul contabililor avem depuse memorii justificate să le înaintăm ministerului. Așa cum am spus vom derula o acțiune de protest. Vom avea Colegiul Liderilor și vom vedea când vom protesta”,
a declarat Liviu Axinte, lider sindical
Nici problema personalului nedidactic care nu a beneficiat de mărirea salarială de la 1 martie 2018 nu a fost rezolvată. De aceea, tot personalul din învățământ va ieși în stradă pentru susținerea acestei categorii de personal.
ACUM: Ziua Veteranilor de Război marcată și la Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Se REDUCE vârsta de pensionare: Femeile care au copii ar putea ieși mai devreme la pensie
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani referitor la Regulamentul rețelelor de comunicații electronice
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024