(P) Prima ridicare a dronei are ceva de ritual: scoți aparatul din cutie, verifici elicele, îți tremură puțin degetul pe stick și, brusc, parcarea din spatele blocului pare platou de filmare. Numai că cerul are și el reguli, iar „hai doar două minute, să văd cum se ridică” poate să se transforme rapid într-o poveste cu turn de control, hartă ROMATSA și un pic de transpirație rece. Până să prinzi cadrul perfect, e bine să știi ce zone sunt prietenoase cu dronele și ce locuri cer mai multă atenție.
În România se aplică regulile europene EASA, iar zborurile de hobby intră, de regulă, în categoria „deschisă”. Pe scurt, aparatul trebuie ținut în raza vizuală, sub 120 m față de sol, fără survol peste mulțimi, fără transport de obiecte periculoase și fără „arunc surpriza de sus”. Categoria „deschisă” se împarte în A1, A2 și A3, în funcție de clasă, greutate și apropierea de oameni.
Practic, pentru o tură relaxată ai grijă la câteva repere:
Modelele de 249 g au farmecul lor: mici, cuminți în rucsac, bune pentru munte, mare sau city break. Totuși, dacă au cameră și nu sunt jucării, operatorul trebuie înregistrat la autoritatea aeronautică națională, iar codul primit se pune pe aparate; EASA dă chiar exemplul unui DJI Mini de 249 g cu cameră. Certificatul de pilot nu se cere pentru un astfel de model, dar cursul A1/A3 ajută mult la „nu stric ziua nimănui”.
Mai mult de atât, dacă abia cauți drona potrivită pe altex.ro, uită-te și la clasa C0/C1, greutate cu accesorii montate, Remote ID și limitarea de înălțime, nu numai la 4K, autonomie și cât de frumos sună „Follow Me”.
Înainte de zbor, intră pe harta zonelor geografice UAS de la ROMATSA. Pagina arată zone restricționate sau restrictive, fișiere descărcabile și avertismentul că lipsa zonelor mov pe hartă nu garantează automat cer liber; cache-ul trebuie reîmprospătat sau verificate fișierele statice. Versiunea publicată acolo este validă din 30 aprilie 2026.
În limbaj de teren, verificarea sună cam așa:
Pentru filmare, fotografiere și cartografiere aeriană, MApN precizează că zborurile din categoria „deschisă”, în afara zonelor restricționate UAS, nu au nevoie de aviz MApN. Când zona are punct de contact [email protected] ori intră în regim restricționat, cererea se face prin AEROFOTO sau prin procedura indicată, cu termene clare.
Pe înțelesul oricărui începător: un apus peste dealuri poate fi simplu; un cadru peste București, lângă aeroport sau pe lângă o unitate militară vine cu hârtii, justificări și răbdare. Iar răbdarea, deși nu intră în pachetul Fly More, salvează baterii și nervi.
Pe Reddit, în r/drones, utilizatorul mcmasterstb răspunde unui începător din România că pentru sub 250 g nu ai nevoie de A1/A3 și A2, dar ai nevoie de cod de operator pus pe aparat și de verificarea hărții înainte de zbor. Tradus pe scurt: „În București e interzis, la țară se poate în multe zone, dar verifică aeroporturi, unități militare și restricții.”
Tot acolo, Quiet-Distribution adaugă o idee bună pentru începători: chiar dacă legea nu cere curs pentru sub 250 g, cursul merită făcut, fiindcă explică reguli și siguranță fără să-ți fure weekendul.
Pe forumul/blogul Macku, comentariile românești arată fix încurcăturile din viața reală. Adrian, din Mangalia, povestește că zona lui apare restricționată și întreabă dacă are nevoie de AACR și MApN pentru filmări personale; după schimburi de mailuri, notează că aprobarea MApN a venit greu, iar zborul „pentru distracție” s-a transformat în calendar, meteo și birocrație.
Pe YouTube apare aceeași prudență, într-un comentariu indexat la clipul „249g, 8K, 360°” realizat de George Buhnici: „Sunt înregistrat la AACR. Nu am zburat cu ea până acum pentru că sunt în apropiere de tot felul de obiective militare/aeroporturi”.
VLOS înseamnă visual line of sight: aparatul rămâne vizibil direct. Pe Reddit, pe r/drones, notCGISforreal explică foarte plastic de ce regula încă are sens: dacă vine un elicopter, pilotul lui nu vede mica zburătoare, iar camera dronei are un câmp îngust; ochii pilotului la sol prind mai repede ce intră din lateral.
Aici intră „bunul-simț cu elice”:
Înainte să apeși „take off”, fă un minut de rutină. Sună plictisitor, dar e genul de plictiseală care lasă cardul plin și portofelul neatins.
În final, zborul legal nu omoară pofta de cadre frumoase. Din contră, o așază pe picioare. O stâncă, o poiană, un drum șerpuit ori o plajă goală la răsărit arată mai bine când pilotul știe că nu forțează norocul. Cerul are loc pentru joacă, filmare și explorare; cere doar un pic de temă făcută înainte și destulă minte cât să nu transformi bâzâitul în belea.
Referințe:
Sursa foto: Pexels.com
