La aproape 88 de ani, marele compozitor polonez Zygmunt Krauze vorbește despre război, violență și responsabilitatea artistului de a reacționa la ceea ce se întâmplă în jurul său. Prezent în România în cadrul Concursul Internațional George Enescu, unde prezidează juriul secțiunii de Compoziție, el a descris pentru Hotnews cum realitatea care-l înconjoară și crizele lumii îi influențează creațiile. „Cred că trebuie să reacționez. Nu este vorba despre un angajament politic, deloc, ci despre a privi condiția umană și crimele și ororile războiului”.
HotNews: – Ați copilărit în Polonia în timpul ocupației germane și ați trăit de foarte tânăr experiența războiului. Ce vă amintiți din acea perioadă și cât de mult credeți că acel context v-a influențat?
Zygmunt Krauze: – Îmi amintesc câteva momente, mai ales spre sfârșitul războiului. De exemplu, unul dintre ele este din timpul Revoltei din Varșovia, care a avut loc în 1944, când Varșovia era complet distrusă. Eu locuiam în afara Varșoviei, la aproximativ 20 de kilometri, într-un orășel. Aveam în jur de cinci ani, eram cu alți copii pe un mic deal și priveam spre Varșovia care ardea, era toată roșie. Este o imagine pe care o am mereu în minte. Îmi amintesc, de asemenea, momentele din Varșovia când germanii bombardau orașul din avioane, iar noi fugeam în pivnițe ca să supraviețuim.
Cel mai tragic moment a fost chiar la sfârșitul războiului, când aveam aproape șase ani. Casa noastră din Varșovia a fost bombardată și nu mai exista. Așa că iată-ne într-un sătuc, foarte săraci, în timp ce mergeam cu o căruță trasă de cai spre Łódź. Łódź este un alt oraș, la aproximativ 100 de kilometri de Capitală, care nu fusese distrus. A fost o călătorie de o zi întreagă, iarna, în februarie, pe un frig incredibil. În timp ce mergeam, vedeam pe marginea drumului oameni uciși, cai, jumătăți de cai, imagini îngrozitoare, ca într-o apocalipsă. Asta este ceea ce îmi amintesc din război.
– Astăzi, după atâția ani, lumea este din nou marcată de războaie, violență și atrocități. Cum ajunge această realitate în muzica pe care o compuneți?
– Compozitorul este foarte singur, separat de lumea exterioară. Este necesar să fii singur, este necesar să-ți aduni energia și concentrarea pentru a crea ceva. În general, sunt singur în cămăruța mea, în liniște, în încercarea de a mă separa de lumea exterioară. Dar adevărul este că nu pot face asta. Sunt conștient de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, iar multe dintre lucrurile pe care le compun acum sunt legate de experiența mea cu realitatea. Îmi exprim punctele de vedere despre ceea ce este, despre cum arată lumea exterioară.
– Ați fost profund influențat de pictorul Władysław Strzemiński și de ideile sale despre artă. Ce anume din povestea și din viziunea lui v-a atins atât de puternic și v-a schimbat felul de a gândi muzica?
– De fapt, influența s-a produs când am văzut picturile lui, prin 1952 sau 1953. Aveam în jur de 18 ani și am fost foarte impresionat. Era unul dintre cei mai importanți pictori constructiviști și abstracți, și am crezut că acele picturi puteau constitui o bază bună pentru propria mea muzică. Practic, am transpus ceea ce făcea el în pictură, în propria mea muzică. Strzemiński nu era doar pictor, ci era și un om de știință, în sensul în care a scris o carte despre ideile lui.
Spre exemplu, ideea lui despre arta unitară este că pictura, în interiorul cadrului, nu ar trebui să aibă niciun contrast. Imaginați-vă toate picturile pe care le cunoaștem, în special cele baroce: există o mulțime de contraste de culoare, de linie, de perspectivă, de toate felurile. El a făcut exact opusul. Pentru mine a fost o idee fantastică, absolut imposibil de realizat, pentru că nu poți crea o piesă muzicală care să nu aibă niciun contrast. Dacă produci un singur sunet, există deja un contrast între liniștea de dinainte și sunet. Dar să încerci să faci acest lucru este foarte interesant, mai ales din poziția de compozitor. Am fost preocupat de această artă unitară timp de mulți ani, dar ulterior am renunțat, pentru că am crezut că nu mai pot face nimic. Dar chiar și acum, după atâția ani, aș spune că există anumite elemente, în mintea mea, în inima mea și în muzica mea.
– În multe dintre lucrările dumneavoastră, muzica se întâlnește direct cu marile crize ale lumii. Cât de important este pentru dumneavoastră ca un compozitor să nu se limiteze la a crea frumusețe, ci să atragă și atenția asupra lucrurilor care se întâmplă în societate?
– Mulți dintre colegii mei consideră că este suficient să compună muzică și nu îi interesează ce se întâmplă în jurul lor. Eu am un punct de vedere diferit. Cred că nu sunt doar compozitor, ci trăiesc într-o anumită situație, într-o anumită țară, într-o anumită perioadă, iar când văd crimele din jurul meu și lucrurile îngrozitoare care se întâmplă, nu pot să rămân calm și tăcut. Cred că trebuie să reacționez. Nu este vorba despre un angajament politic, deloc, ci despre a privi condiția umană și crimele și ororile războiului; în mai multe dintre lucrările mele vorbesc despre acest lucru.
– Apropo de asta, una dintre cele mai recente lucrări ale dumneavoastră, „Children’s Requiem”, este dedicată tuturor copiilor uciși în războaie și conflicte armate în secolul XXI. Cum s-a născut această lucrare și ce ați vrut să spuneți prin ea, dincolo de muzică?
– Lucrarea este foarte precisă și se referă la toți acești copii uciși într-un singur an, în 2023. În prima parte a Recviemului, corul prezintă date foarte concrete, care sunt preluate din documentele și statisticile Organizației Națiunilor Unite, referitoare la numărul de copii care au fost uciși în 12 țări, printre care Gaza, Ucraina, Sudan sau Yemen. De asemenea, în această lucrare există citate din filozofii mei preferați, Seneca, Voltaire și Tolstoi, ale căror citate exprimă gânduri despre comportamentul uman și condiția umană. În ansamblu, în acest Recviem am și un cor de copii, care cântă cântece pentru copii foarte vesele. Astfel, se creează un contrast enorm între copiii fericiți și inocenți și, pe de altă parte, corul care cântă despre ceea ce li se întâmplă cu adevărat.
– În „The Declaration”, pornind de la ideea drepturilor omului, și în „Exodus”, inspirată de criza refugiaților și de Europa care își închidea granițele, muzica dumneavoastră intră foarte direct în realitatea politică. Ați simțit vreodată că vă asumați o responsabilitate de a spune, prin muzică, lucruri pe care societatea preferă, poate, să nu le audă?
– Vreau să subliniez, din nou, că nu sunt implicat politic, ci pur și simplu scriu despre ce se întâmplă în relațiile dintre oameni. Pentru mine este cel mai important. În cele din urmă, politica nu este atât de importantă, important este ceea ce face un om altui om. Ia o armă și îl omoară pe celălalt. Nu este politică, este o crimă, pur și simplu o crimă. Sunt furios și revoltat. Ce pot să fac? Pot doar să compun. Și îmi exprim furia în aceste lucrări pe care le-ați menționat.
Sursa https://www.hotnews.ro
